Apărut în urma unui accident, thereminul, unul dintre cele mai bizare instrumente muzicale, a fost folosit pentru a răspândi în lume simfonia preferată lui Lenin: propaganda comunistă.
Thereminul este, probabil, cel mai straniu instrument muzical construit vreodată. Nu are clape sau corzi, ci doar două bare de metal pe care nici măcar nu trebuie să le atingi.
Tot ce trebuie să faci este să îți miști mâinile în aer în jurul dispozitivului și un sunet ce pare a fi o voce stranie și tremurătoare, asemănătoare cu a unei soliste de operă, radiază din instrument.
Thereminul a apărut mulțumită unui accident. În 1919, tânărul fizician rus Leon Sergheievici Termen sau Leon Theremin, după cum este cunoscut în Occident, lucra la un oscilator de frecvență înaltă pe care îl construia pentru a măsura constanta dielectrică a gazelor, potrivit Wikipedia.
Când Termen a decis să adauge un circuit audio dispozitivului ca să emită un ton audibil atunci când realiza o citire, a descoperit că mașina nu doar că reacționa la constanta dielectrică a gazelor, ci și la oamenii care se aflau în jurul ei.
Schimbând poziția mâinilor în timp ce se mișca în jurul dispozitivului, Termen a descoperit că putea să determine mașina să emită zgomote ciudate.
Când Termen și-a chemat colegii ca să le demonstreze această descoperire neobișnuită, și-a dat seama că avea în fața lui un nou instrument.
Până anul următor, Termen stăpânea instrumentul destul de bine ca să ofere un concert. Inițial, a numit instrumentul „eterofon”. Mai târziu, a devenit cunoscut drept „termenvox” în Uniunea Sovietică și ca „theremin” în SUA.
De obicei, thereminul este alcătuit dintr-o cutie prevăzută cu două antene de metal – una verticală și una orizontală. Muzicianul stă în fața instrumentului și își mișcă mâinile în proximitatea celor două antene, schimbând câmpurile electromagnetice generate de antene.
Semnalele electrice produse de antene sunt apoi amplificate și transmise printr-o boxă. Antenele sunt astfel pregătite încât antena verticală controlează înălțimea, iar cea orizontală, volumul, conform BBC.
Când mâna se apropie de antene, înălțimea (sau volumul) crește. Când mâna se îndepărtează de antene, înălțimea (sau volumul) scade. Făcând mișcări scurte și rapide cu mâinile, un instrumentist expert poate să genereze o muzică plină de suflet.
După o întâlnire cu Vladimir Lenin, care era atunci secretarul general al noului guvern bolșevic al Rusiei, Termen a fost trimis prin Rusia ca să își arate instrumentul și să promoveze electrificarea țării.
Mulțimile s-au adunat să vadă și să audă minunea. Apoi, Lenin l-a trimis pe Termen într-un turneu în Europa și USA pentru a expune tehnologia rusă și spectacolele lui Termen au fost larg admirate, potrivit Amusing Planet.
În cele din urmă, Termen a semnat un contract cu CRA (Corporația Radiourilor din America) pentru a fabrica acest dispozitiv la scară comercială.
CRA l-a promovat drept „cel mai facil instrument”, dar s-a dovedit că nu era deloc ușor să cânți la theremin. Cum instrumentul nu avea clape și era lipsit de puncte vizuale de referință, era nevoie de ani întregi de practică pentru a stăpâni instrumentul.
Nu este surprinzător că CRA a reușit să vândă mai puțin de 500 de instrumente și întreaga afacere a fost un dezastru financiar.
Fără ca admiratorii săi să știe, Termen ducea o viață dublă în SUA. Era spion KGB. CAR era producătorul de electronice de ultimă tehnologie din SUA și asocierea lui Termen cu CAR, precum și cu firme precum General Electric, Westinghouse și companii de aviație i-a permis să afle mai multe despre ultimele lor descoperiri. Firește, a trimis toate aceste informații în Uniunea Sovietică.
În ciuda obscurității sale, milioane de ascultători au auzit instrumentul mulțumită unor trupe populare din anii ’60 și ’70, cum ar fi Led Zeppelin, Beach Boys și Rolling Stones.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.