La data de 4 martie 1977, România a fost afectată de un cutremur devastator, cu magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter, soldat cu mii de victime şi însemnate pagube materiale.
Cutremurul din ’77 a luat prin surprindere autorităţile, întrucât atunci nici preşedintele nu putea fi informat înainte de a se produce, însă acum se poate anunţa instantaneu şi la Bucureşti, specialiştii spunând că oricum următorul mare seism va avea magnitudine sub cea din urmă cu 43 de ani.
Seismul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter produs în 4 martie 1977, la ora 21.22, a avut efecte devastatoare asupra României, în aproximativ 56 de secunde producând 1.570 de victime, dintre care 1.391 numai în Bucureşti. La nivelul întregii ţări au fost atunci aproximativ 11.300 de răniţi şi circa 35.000 de locuinţe prăbuşite. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat la Bucureşti, unde peste 33 de clădiri şi blocuri mari s-au prăbuşit.
În lipsa echipamentelor de alarmare, specialiştii Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) au fost luaţi atunci prin surprindere. La 43 de ani de la producerea dezastrului, un seism poate fi înregistrat cu 20 de secunde înainte de a se simţi, iar la patru secunde de la producere se cunoaşte magnitudinea cutremurului.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.