Economia globală este pe cale să înregistreze în 2020 o scădere semnificativ mai mare comparativ cu estimarea făcută de Fondul Monetar Internaţional în luna aprilie.
În timp ce statele europene erau în primele săptămâni de restricţii impuse de autorităţi din cauza pandemiei de coronavirus, FMI a estimat că economia globală va înregistra cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresiune din anii 1930. La momentul respectiv, Fondul a prognozat a contracţie de 3% a PIB-ului mondial în 2020.
În prezent, chiar dacă unele economii încep să se redeschidă, Fondul a avertizat că declinul va fi chiar mai grav.
”Pentru prima oară de la Marea Depresiune, atât economiile avansate cât şi cele emergente vor fi în recesiune în 2020. Actualizarea raportului World Economic Outlook în luna iunie va arăta probabil creşteri negative chiar mai grave decât am estimat anterior”, a scris economistul şef la instituţiei financiare, Gita Gopinath. Fondul a mai afirmat că actuala criză, pe care a supranumit-o ”Marea Izolare”, ”nu seamănă cu nimic din ce a fost până acum”.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.