Se scumpesc ţigările de la 1 aprilie, după o nouă majorare a accizelor. Cât va costa un pachet de țigări

23 martie 2023  |  10:05  |  👁 390 Vizualizari


Luna aprilie vine cu prețuri mai mari la țigări, astfel că fumătorii vor fi nevoiți să scoată mai mulți buni din buzunar pentru acest viciu.

Ministerul Finanțelor a publicat la începutul lunii martie nivelul noii accize pentru țigarete, valabil timp de un an de zile, începând de la 1 aprilie.

În perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023 inclusiv, acciza specifică pentru ţigarete este de 459,386 lei/1.000 ţigarete, dar aceasta va crește.

Astfel, nivelul accizei specifice la ţigarete în perioada 1 aprilie 2023 – 31 martie 2024, inclusiv, este de 493,988 lei/1.000 de ţigarete.

Cât va costa un pachet de țigări

În aceste condiții, fumătorii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru că în mai puțin de două săptămâni prețul pentru un pachet de țigări va crește.

Aşadar, țigările se scumpesc de la 1 aprilie cu 0,3-0,5 lei pe pachet, după majorarea accizei totale de la 81,78 euro/1.000 tigarete la 84,37 euro/1.000 țigarete, potrivit money.ro.

Precedenta scumpire a țigărilor a fost făcută în septembrie. În total, 2022 a adus, pe medie, 1 leu în plus pe fiecare pachet de țigări. În ultimii 10 ani, prețul mediu al unui pachet de țigări vândut în România s-a dublat, de la 11 lei la 21 de lei.

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.