Cum îi bulversează noul Cod Rutier pe șoferi: prevederile stupide din noua lege

3 iulie 2020  |  07:08  |  👁 164 Vizualizari


De la 1 iulie, au intrat în vigoare mai multe prevederi noi din Codul Rutier. Numai că unele ridică foarte multe semne de întrebare și-i bulversează mai tare pe șoferi. Specialiștii atrag atenția că modificarea legislației pare făcută pe genunchi.

Un set de modificări la Codul Rutier au intrat în vigoare la 1 iulie 2020, dar imediat au apărut și părerile critice. Pentru că specialiștii și-au dat seama că noua lege lasă loc de multe interpretări, iar legislația pare gândită și aplicată pe repede-înainte.

Una dintre prevederi lasă loc de portițe: spre exemplu, poți folosi tableta la volan, dar nu și telefonul. Mai mult, există modificări în lege care nu țin cont de siguranța rutieră, după cum arată Digi24.

Schimbările la Cod Rutier care-i bulversează pe șoferi

Prima mare problemă se referă la folosirea anumitor dispozitive la volan. Practic, tableta e permisă, iar telefonul nu. Amenda pentru folosirea telefonului la volan pornește de la 500 de lei. Pe de altă parte, mai există câteva semne de întrebare referitoare la circulația autobuzelor pe șinele de tramvai în București, care a fost reglementată.

Există pericole în privința siguranței rutiere, crede Dan Trifu, director Eco Civica.

„Nu avem gabaritul necesar, aglomerăm foarte mult stațiile de tramvai și riscăm să nu încapă călătorii pe refugiile respective. Sunt intemperii, se poate derapa foarte ușor pe linia de tramvai, se lungește distanța de frânare când linia este umedă, nu mai vorbesc de calitatea infrastructurii”, spune Dan Trifu.

Practic, șoferii de autobuz și tramvai trebuie să circule… la mica înțelegere.

„Să ne gândim că se defectează un autobuz între stații și eu am gardurile de protecție. Mașina de intervenție nu are gabarit 100% Până la urmă pe unde îl scoți? După aceea blochez și linia de tramvai”, crede directorul Eco Civica.

O altă prevedere se referă la condiționarea obținerea permisului de conducere de absolvirea a cel puțin 10 clase.  Potrivit prevederii, de la 1 iulie 2020, persoanele care vor să aibă carnet de conducere trebuie să aibă absolvite cel puțin 10 clase terminate. Elevii care se vor înscrie la şcoala de şoferi trebuie să prezinte în primul rând dovada că au absolvit zece clase și abia apoi vor putea depune dosarul pentru urmarea cursurilor în cadrul şcolilor de şoferi.

Mai mult, persoanele în vârstă care încă mai doresc să conducă pe drumurile publice vor fi obligate să facă mai des controlul medical.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.