Un număr important de comercianți români au ajuns în ultimii ani să accepte plăți cu Bitcoin. Acestea sunt procesate prin intermediul NETOPIA Payments. Se pare însă că ANAF a speriat un pic utilizatorii respectivelor soluții de plată.
Nu mai puțin de 50 de comercianți din diverse industrii, printre care PC Garage, Kartela, Evomag, Vola sau Floria, au acceptat în 2019 realizarea plătii de servicii sau produse prin Bitcoin. Acestea au fost procesate și transformate în ”bani reali” de către NETOPIA Payments. Se pare însă că numărul tranzacțiilor a scăzut simțitor din momentul în care aau început să fie monitorizate de ANAF.
“La nivelul anului 2019 s-au înregistrat aproximativ 3.000 de tranzacții plătite cu Bitcoin, cu o valoare totală de circa 2.900.000 de lei, mai puține comparativ cu anul 2018 când s-au înregistrat circa 4.000 de tranzacții, în valoare de 5.400.000 de lei. Interesanta este scăderea valorii totale a tranzacțiilor, mult mai accelerată proporțional decât numărul acestora, cauzată și de fluctuațiile semnificative a valorii criptomonedelor în ultimul an”, precizează Antonio Eram, CEO și fondator NETOPIA Payments, pentru wall-street.ro.
Una peste alta, plățile prin criptomonede au mers bine în România până când s-a implicat statul. Ca urmare, oficialul NETOPIA este de părere că ne vom confrunta în 2020 cu o scădere a numărului de tranzacții cu Bitcoin. În cel mai optimist caz, impozitarea impusă recent de ANAF va duce la menținerea tranzacțiilor la nivelul din 2019.
“Dacă la toate acestea adaugăm și reticiența sistemului bancar din România în a accepta criptomonedele ca mijloc de plată, obținem un efect clar descurajator cu privire la evoluția plăților în criptomonede in țara noastră. Pe de alta parte, o altă cauză poate fi și dorința celor care au investit în criptomonede de a decide să le pastreze pentru a urmări evoluția valorii acestora pe termen mediu și lung”, adauga Antonio Eram.
Ca referință, noua varianta a declarației unice, prin intermediul căreia cei care tranzacționează bitcoin sau alte criptomonede trebuie să iși declare veniturile obținute din aceste activități, a fost publicată în Monitorul Oficial la finalul lunii ianuarie, una dintre principalele modificări fiind chiar includerea unei secțiuni dedicate criptomonedelor.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.