Numărul șomerilor a explodat în România pe timp de pandemie, dar românii care au stat în casă se pare că au cheltuit mai mult decât dacă ar fi fost ”în libertate”.
Românii au cheltuit din ce în ce mai mult în primele trei luni ale anului, conform unei analize detaliate publicată de Institutul Național de Statistică. În luna martie, când cei mai mulți oameni au intrat în izolare, comerțul cu amănuntul din țara noastră a înregistrat o creștere cu 5% față de februarie.
Creșterea mai spectaculoasă se vede însă în momentul în care compari primele trei luni din 2020 cu aceleași trei luni din 2019. Anul acesta, achizițiile au crescut cu 9,4% pe primul trimestru. Din momentul în care a fost decretată starea de urgență, românii s-au axat masiv pe cumpărarea de produse alimentare, acestea au înregistrat o creștere de 12,3 procente. În timp ce oamenii și-au făcut provizii, în mod previzibil, au scăzut într-o manieră ușoară cumpărăturile din spectrul nonalimentar, -0,6%.
Cele mai importante puncte din raportul INS le poți analiza mai jos, dar concluzia este simplă. Chiar și dacă românii nu au bani, se află în șomaj tehnic sau sunt triști, acest detaliu nu afectează pasiunea lor pentru cumpărături, mai ales din zona de alimentație.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.