De-a lungul istoriei, am excelat când a fost vorba să găsim modalități noi și inventive de a ne ucide unul pe celălalt. Adeseori, ne-am orientat spre regnul animal pentru a ne suplimenta arsenalele.
Asirienii și babilonienii au fost printre primii care au folosit câini de război, însă nicidecum ultimii. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sovieticii au dus lucrurile la un alt nivel, transformând cel mai bun prieten al omului într-o mină antitanc cu blană.
Se spune că regele persan Cambyses al II-lea a adus pe câmpul de luptă pisici – animale sacre pentru inamicii săi egipteni – înainte de bătălia de la Pelusium din 525 î.e.n.
Și caii au jucat un rol important în război, până în prima jumătate a secolului XX. Însă animalele domestice nu sunt mare lucru. Dacă vrei să ieși în evidență în domeniul aglomerat al faunei militarizate, trebuie să o iei pe calea exotismului. Iată cum:
Hannibal a folosit celebra sa cavalerie de elefanți atunci când a invadat Roma, în Al Doilea Război Punic. Generalul a trecut Alpii cu zeci de elefanți.
Oricât de terifiante ar fi fost bestiile, romanii au adoptat în curând tehnici de reacție (simplul fapt de a le face loc să treacă prin liniile romane era o tehnică eficientă). Până la urmă, Hannibal a rămas fără elefanți cu mult timp înainte ca Roma să rămână fără romani.
În anii ’60, aceste cetacee inteligente au fost folosite de SUA și de URSS ca parte a cursei înarmării din timpul Războiului Rece. Antrenați de marinele ambelor țări pentru a detecta mine și scafandrii inamici, „delfinii de război” au fost folosiți chiar și în secolul XXI.
Când Rusia a ocupat și anexat Crimeea, în martie 2014, printre prăzile de război s-a numărat și programul militar ucrainian privitor la delfini.
De-a lungul istoriei, șobolanii au fost niște însoțitori constanți, deși nedoriți, ai armatelor lumii. Șobolanii distrugeau proviziile de pe vase, răspândeau bolile în tabere și se hrăneau cu cadavrele morților neîngropați.
În timpul Primului Război Mondial, șobolanii din tranșee erau o bătaie de cap atât de mare, încât comandanții au interzis împușcarea creaturilor ca să nu irosească stocurile de muniție. Însă, în secolul XXI, șobolanii au fost dresați să „perieze” fostele câmpuri de bătălie în căutare de mine antipersonal.
Aceste mine ucid sute de oameni în fiecare an, iar simțul olfactiv dezvoltat al șobolanilor le permite acestora să descopere chiar și acele mine care nu pot fi detectate cu mijloace electronice.
Poate fiindcă scenariul din „Planeta maimuțelor” a părut mereu prea plauzibil, oamenii nu au înarmat primatele la scară mare. Pare o idee proastă să îi dai o sabie sau o carabină unui animal cu o inteligență „aproape umană” și cu o putere superioară omului.
Însă cimpanzeii au jucat un rol important în cursa spațială. În timp ce sovieticii foloseau câini, SUA au deschis calea astronauților din programul Mercury folosindu-l pe Ham, un cimpanzeu care a zburat sub orbită și a devenit mascota programului spațial al SUA.
Ham a murit în 1983, după o viață în captivitate. A fost îngropat la Muzeul de Istorie Spațială din Alamogordo, New Mexico.
Alți „astro-cimpanzei” au avut o soartă mai proastă, fiind închiriați laboratoarelor de cercetări medicale, după ce Forțele Aeriene ale SUA au pus punct programului spațial cu cimpanzei în anii ’70.
Adeseori luat în derâdere ca fiind un „șobolan cu aripi”, umilul porumbel a jucat rolul de mesager pe câmpurile de bătălie, cel puțin de când Cezar a cucerit Galia, în primul secol î.e.n.
În Primul Război Mondial, pe frontul de vest, porumbeii au fost folosiți pentru a duce mesaje vitale de la și spre liniile de bătaie. Porumbelul Cher Ami a salvat viețile a aproape 200 de soldați americani, după ce a livrat mesajul care anunța că un atac de artilerie prost direcționat amenința propriile trupe.
În Al Doilea Război Mondial, serviciul de informații britanic MI5 și-a dat seama de eficiența porumbeilor și a trimis pe front o echipă de dresori de șoimi. De cealaltă parte, șeful SS, Heinrich Himmler, era chiar președinte al Societății Naționale Germane a Porumbeilor!
Păsările de pradă „patrulau” pe cerul britanic. În final, șoimii nu au doborât nici măcar un porumbel.
Când un individ este considerat unul dintre cei mai mari lideri militari din istorie, nu te poate mira faptul că apare din nou pe lista noastră. Ne întoarcem la Hannibal, învins de romani, alungat din Cartagina natală și obligat să caute refugiu la regele Prusias al Bitiniei.
Încă decis să lovească Roma prin orice metodă, Hannibal l-a sfătuit pe Prusias în timpul conflictului cu Eumenes al II-lea, liderul Pergamului, un stat clientelar Romei.
Bitinienii nu aveau forța necesară pentru a triumfa terestru, așa că Hannibal a mutat câmpul de bătălie pe mare. Situația nu era cu mult mai bună, însă Hannibal era un adevărat maestru în a obține cât mai mult cu mijloace modeste.
Iar mijloacele la îndemână erau șerpii. Mulți șerpi! Le-a ordonat oamenilor săi să-i adune și să-i pună în vase de lut, apoi a făcut singurul lucru ce părea logic după ce a strâns atât de mulți șerpi: i-a aruncat cu catapultele asupra vaselor inamice.
În general, războiul biologic se duce cu organisme invizibile, însă nu și în cazul lui Hannibal. În urma acestei acțiuni, bitinienii au ieșit învingători.
Sursa: incredibilia.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.