Vremea va fi rece în toată țara în intervalul 19-24 septembrie, mult sub normalul perioadei, iar temperaturile vor crește de săptămâna viitoare, în medie cu 4-5 grade, conform prognozei Administrației Naționale de Meteorolgie. La munte va ploua aproape zilnic, iar la altitudini de peste 1.600 de metri va ninge.
Muntenia În prima săptămână de prognoză, media maximelor termice va avea variații între 17 și 22 de grade, iar a minimelor, între 6 și 9 grade și vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod normal la această dată. În cea de-a doua săptămână, temperaturile vor fi mai ridicate, nu vor mai avea variații importante, media maximelor se va situa în jurul a 23…24 de grade, iar a minimelor va fi de 10…12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și după data de 27 septembrie. Oltenia Până în data de 24 septembrie, media temperaturilor se va menține sub cea specifică perioadei și se va situa între 16 și 21 de grade a maximelor și între 6 și 8 grade a minimelor. În următoarele patru zile, maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade. Creșterea minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade. În următorul interval, regimul termic va fi relativ staționar. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 22 septembrie, precum și după data de 27 septembrie.
Banat Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa, în general, între 16 și 18 grade, iar a minimelor, între 4 și 7 grade. În jurul datei de 25 septembrie, valorile termice vor crește cu aproximativ 5 grade, apoi nu vor mai avea variații semnificative. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 22 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.
Crișana În intervalul 19-24 septembrie, vremea va fi deosebit de rece, media maximelor termice fiind, în general, de 15…17 grade, iar a minimelor, de 4…7 grade. La sfârșitul primei săptămâni și la începutul celei de-a doua se va încălzi cu aproximativ 4 grade, apoi valorile termice nu se vor mai modifica semnificativ. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.
Transilvania Până în data de 24 septembrie, media temperaturilor se va menține mult sub cea specifică perioadei și se va situa între 13 și 15 grade a maximelor și între 3 și 5 grade a minimelor. În următoarele patru zile, maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade. Creșterea minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade. În următorul interval, regimul termic va fi relativ staționar. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie. Maramureș Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, vremea va fi deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa între 13 și 16 grade, iar a minimelor, între 4 și 6 grade. În jurul datei de 25 septembrie, valorile termice vor crește cu aproximativ 4 grade, apoi nu vor mai avea variații semnificative. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 22 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.
Moldova Media temperaturilor va fi mult sub cea specifică perioadei, până în data de 24 septembrie, și se va situa, în general, între 13 și 17 grade a maximelor și între 5 și 8 grade a minimelor. Va urma o creștere a valorilor termice, la început a celor maxime, apoi și a celor minime, astfel că în jurul datei de 27 septembrie, media maximelor va atinge 21…22 de grade, iar a minimelor va fi de 10…11 grade. În zilele care vor urma, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații termice semnificative. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și după data de 26 septembrie. Dobrogea Până în data de 24 septembrie, media temperaturilor se va menține mult sub cea specifică perioadei și se va situa între 13 și 15 grade a maximelor și între 3 și 5 grade a minimelor. În următoarele patru zile, maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade. Creșterea minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade. În următorul interval, regimul termic va fi relativ staționar. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.