Hidro Prahova: O investiție de peste 8 milioane de lei pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă din Tinosu, Pisculești și Predești

24 septembrie 2026  |  17:57  |  👁 73 Vizualizari


HIDRO PRAHOVA S.A. a finalizat lucrările de retehnologizare a Gospodăriei de Apă
Tinosu, investiție realizată în cadrul contractului PH-CL-18 – „Extindere fronturi de captare și
retehnologizare stații de tratare în Șirna, Poienarii Burchii, Tinosu, Fulga, Sălciile, Gherghița,
Balta Doamnei”.
Finalizarea lucrărilor a fost marcată printr-un eveniment organizat la Gospodăria de Apă
Tinosu, la care au participat directorul general al HIDRO PRAHOVA S.A., Andrei Bontic,
președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, și primarul comunei Tinosu,
Andrei Iulian Gabriel, alături de reprezentanți ai autorităților locale, ai constructorului și ai echipei
implicate în implementarea proiectului.
Investiția face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă
uzată din județul Prahova”, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027, și reprezintă
un pas important pentru modernizarea infrastructurii de apă din această zonă a județului.
Gospodăria de Apă Tinosu deservește localitățile Tinosu, Pisculești și Predești și este
alimentată dintr-un front de captare format din două puțuri forate, cu o capacitate de 15,11
litri/secundă.
Sistemul a fost realizat inițial prin fonduri guvernamentale, prin PNDL, însă instalațiile de
tratare și de înmagazinare necesitau modernizare. Analizele efectuate în perioada 2015–2021 au
evidențiat, în mod repetat, depășiri ale valorilor admise pentru amoniu, fier și mangan, precum și
neconformități privind clorul rezidual liber și parametrii microbiologici.
În plus, gospodăria de apă dispunea de un singur rezervor metalic suprateran, cu o
capacitate de 200 mc, fără sistem de măsurare a nivelului apei.
Prin lucrările realizate, întregul proces de tratare, înmagazinare și pompare a apei a fost
modernizat.
În cadrul investiției au fost construite și modernizate mai multe componente importante
ale gospodăriei de apă:
– o nouă instalație de pre-oxidare, care permite tratarea apei și îndepărtarea compușilor
de fier, mangan și amoniu;
– o nouă treaptă de filtrare, cu filtre de nisip și filtre cu cărbune activ granular;
– instalații moderne pentru dozarea și controlul clorului, cu reglaj automat în funcție de
cantitatea de apă tratată;
– un rezervor nou de 100 mc, care se adaugă rezervorului existent de 200 mc;
– reabilitarea rezervorului existent, prin instalarea unor senzori pentru monitorizarea
nivelului apei;
– modernizarea stației de pompare, cu echipamente noi și sisteme de control;
– un dispecerat SCADA, care permite monitorizarea și controlul de la distanță al
proceselor tehnologice;
– spații și amenajări necesare pentru funcționarea în condiții moderne și sigure a
obiectivului, inclusiv cameră pentru operator, grup sanitar, drum de acces, trotuare și lucrări de
amenajare a incintei.
Cele două rezervoare, cu o capacitate totală de 300 mc, permit o mai bună gestionare a
apei și asigură inclusiv rezerva necesară pentru situații de incendiu.
Dincolo de lucrările și echipamentele instalate, obiectivul principal al investiției este unul
simplu: o apă mai sigură și un sistem de alimentare mai bine pregătit pentru nevoile comunității.
Modernizarea tehnologiei de tratare urmărește eliminarea depășirilor înregistrate anterior
la amoniu, fier și mangan, precum și asigurarea parametrilor corespunzători privind clorul
rezidual liber și calitatea microbiologică a apei.
Totodată, noua configurație a gospodăriei de apă contribuie la:
– creșterea siguranței procesului de tratare a apei;
– reducerea riscului de întrerupere a alimentării în cazul unor defecțiuni;
– monitorizarea permanentă și de la distanță a principalelor procese tehnologice;
– o exploatare mai eficientă și un consum energetic optimizat;
– îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru personalul care operează obiectivul.
Prin această investiție, sistemul de alimentare cu apă din Tinosu este adus la un nivel
tehnologic modern, adaptat cerințelor actuale privind tratarea și furnizarea apei destinate
consumului uman.
Retehnologizarea Gospodăriei de Apă Tinosu a fost realizată în cadrul contractului PH-
CL-18, în valoare totală de 71.614.682,35 lei fără TVA, din care 8.026.468,38 lei fără TVA au fost
alocați obiectivului Tinosu.
Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat cu asocierea formată din S.C.
CONSTRUCȚII ERBAȘU S.A. – lider, S.C. CORAL S.R.L., S.C. CONCELEX S.R.L. și S.C.
ROSOCONS CONSTRUCT S.R.L., iar lucrările la obiectivul Tinosu au început în luna octombrie
2023.
Investiția de la Tinosu este parte dintr-un program de modernizare a infrastructurii de apă
și apă uzată din județul Prahova. Proiectul regional vizează 42 de localități și are ca obiectiv
îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă pentru aproximativ 91.872 de beneficiari.
Finalizarea lucrărilor de la Gospodăria de Apă Tinosu este rezultatul colaborării dintre
HIDRO PRAHOVA S.A., Consiliul Județean Prahova, Ministerul Investițiilor și Proiectelor
Europene, autoritățile locale din Tinosu și echipele implicate în implementarea proiectului,
precum și al muncii executantului și subcontractorilor.
HIDRO PRAHOVA S.A. mulțumește, de asemenea, locuitorilor din Tinosu, Pisculești și
Predești pentru înțelegerea și răbdarea manifestate pe durata lucrărilor și a intervențiilor
necesare pentru realizarea investiției.
Prin finalizarea Gospodăriei de Apă Tinosu, o infrastructură construită pentru nevoile de
ieri este transformată într-un sistem modern, monitorizat și pregătit pentru cerințele de astăzi și
pentru dezvoltarea viitoare a comunității.
Finalizarea lucrărilor de retehnologizare a Gospodăriei de Apă Tinosu evidențiază efortul
comun al societății Hidro Prahova S.A. și al Consiliului Județean Prahova pentru dezvoltarea și
creșterea calității vieții în localitățile din județul Prahova.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.