Termo Ploiești a anunțat când se dă drumul la apă caldă și căldură în tot orașul- comunicat oficial

21 octombrie 2022  |  09:02  |  👁 266 Vizualizari


Ploieștenii racordați la sistemul de încălzire al orașului vor avea apă caldă începând din această noapte, treptat, până cel târziu duminică seară. În schimb, furnizarea căldurii se va face începând de luni, 24 octombrie, iar prioritate vor avea spitalele, creşele şi grădiniţele.

Comunicatul Termo Ploiești

Stimaţi ploieşteni, vă anunţăm că astăzi, 21 octombrie, a fost pornit CAF 2 şi începe încălzirea agentului termic primar pentru prepararea apei calde menajere, urmând ca, pe măsură ce aceasta ajunge la temperatura optimă, să fie puse în funcţiune, treptat punctele termice pentru a furniza apă caldă de consum în toate cartierele.

Reluarea distribuţiei de apă caldă se va face din această noapte, etapizat, începând cu zona de vest a oraşului.

Până duminică seara, toate apartamentele din Ploieşti care sunt racordate la sistemul centralizat SACET vor avea apă caldă.

În ultimele ore, în timpul procedurii de verificare şi încărcare a instalaţiei, s-au produs două avarii majore care au fost izolate și vor fi remediate in cel mai scurt timp.

În ceea ce priveşte pornirea sistemului de încălzire, aceasta se va face începând de luni, 24 octombrie, iar prioritate vor avea spitalele, creşele şi grădiniţele (şcolile sunt în acestă perioadă în vacanţă).

Revenim cu atenţionarea ca toţi abonaţii să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora.

Vom reveni periodic cu informaţii de interes public până la reluarea distribuţiei de apă caldă şi căldură în tot oraşul.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.