Conform acestui studiu, idealul feminin este reprezentat de către femeile slabe.
Ştiinţa ne poate spune care este masa ideală pentru noi şi pentru cei din jurul nostru în baza unor criterii care pot fi fundamentate ştiinţific, totuşi, atunci când vine vorba de imaginea corpului ideal, trebuie să luăm în calcul faptul că operăm cu reprezentări, simboluri şi diferite seturi de valori. Pornind de la acest fapt, o echipă de cercetători a demarat un studiu în care a stabilit că televiziunea face ca femeile slabe să reprezinte idealul feminin, notează CNN.
Acest studiu care a fost condus de către cercetătorii de la Universitatea Durham, Marea Britanie, a fost realizat pe locuitorii dintr-un sat din Nicaragua, care nu citeau reviste, nu foloseau internetul şi nu aveau smartphone-uri. Totuşi, o parte dintre aceştia aveau acces la televizoare, vizionând telenovele, filme de la Hollywood sau ştiri şi talk show-uri politce.
Participanţilor li s-a cerut să completeze un chestionar în care au fost puse întrebări legate de profilul etnic, educaţia, veniturile, starea de spirit, limba vorbită şi timpul petrecut în faţa televizorului. După aceasta, li s-au arătat o serie de poze cu femei care aveau diferite forme şi dimensiuni ale corpului. Rezulatele persoanelor care aveau un acces constant la televizor au fost comparate cu cele ale persoanelor care nu aveau acces sau aveau un acces limitat.
Cercetătorii au aflat că percepţia participanţilor legată de corpul femin ideal este influenţată de imaginile şi conţinutul media la care au fost expuşi de-a lungul timpului. Acest studiu este primul care reuşeşte să identifice legătura dintre mass media şi percepţia asupra corpului feminin ideal în afara societăţilor industrializate.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.