Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, că examenul de Evaluare Naţională, cu siguranţă, pentru anul viitor, nu va fi schimbat din perspectiva disciplinelor, vor fi matematică şi limba română şi că nu a făcut până acum niciun fel de precizare cu privire la modificarea structurii Evaluării Naţionale. El a explicat că a propus eliminarea mediilor din gimnaziu, care au devenit total irelevante şi înlocuirea notelor, la anumite materii, precum muzică sau desen, pentru a se pune calificative, relatează News.ro.
”Examenul de Evaluare Naţională, cu siguranţă, pentru anul viitor, nu va fi schimbat din perspectiva disciplinelor, vor fi matematică şi limba română. Elevii ştiu că trebuie să se pregătească pentru Evaluarea Naţională la Matematică şi Limba Română”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Despre evaluarea competenţelor de comunicare în limbi străine, ministrul a arătat că a făcut vorbire atunci când a fost vorba de examenul de Bacalaureat.
”Sunt unul dintre cei care susţin nevoia şi importanţa multilingvismului, evaluării pentru două limbi străine, la nivelul competenţelor de bază. Două limbi de circulaţie internaţională, precizez. Dar la examentul de Bacalaureat. Nu am făcut până acum niciun fel de precizare cu privire la modificarea structurii Evaluării Naţionale”, a spus ministrul.
El a arătat că a spus doar două lucruri, şi anume că va propune eliminarea mediilor din gimnaziu, ”care au devenit total irelevante”.
”Din păcate, nu au fost niciodată foarte relevante, dar odată cu administrarea unor evaluări strandardizate, odată cu analizele pe care le-am făcut la nivelul întregului sistem preuniversitar, am constatat cu regret că sunt irelevante”, a afirmat Cîmpeanu.
El a precizat că o altă propunere pe care a făcut-o a fost eliminarea notelor şi înlocuirea cu calificative.
”Vom vedea, o vom lansa în dezbatere publică, pentru discipline precum desen, muzică, şi vom vedea care altele”, a mai afirmat ministrul.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.