Senatul votează, astăzi, moţiunea simplă împotriva lui Florin Cîţu, la doar o lună de la preluarea mandatului de ministru al Finanţelor

9 decembrie 2019  |  12:01  |  👁 405 Vizualizari


Senatul dezbate şi votează, în Plenul de luni, moţiunea simplă cu titlul „Guvernare PNL-numele tău este austeritate”, depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe Florin Cîţu. Audierea are loc la doar o lună de la preluarea mandatului de ministru de către senatorul liberal.
Social democratii îi reproșează ministrului Finantelor Florin Cîtu declaraţiile iresponsabile, care au dus la deprecierea bruscă şi masivă a leului.
Singura „certitudine” după învestirea Guvernului Orban şi instalarea lui Florin Cîţu la Finanţe „este, în acest moment, scăderea leului în raport cu euro şi dolarul american, ceea ce se va traduce pentru populaţia României în creşterea facturilor, a preţurilor bunurilor şi tarifelor la servicii, a ratelor la creditele bancare şi inflaţie”.
În moţiune se mai afirmă că „indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,03%, cel mai mare nivel din ultima lună, potrivit datelor publicate, luni, 2 decembrie, de Banca Naţională a României (BNR). Vineri, ROBOR la 3 luni a stagnat la 2,99%. Luni, acest indice a urcat la 3,03%, cel mai mare nivel din 29 octombrie, când a fost tot 3,03%”. Astfel, luna noiembrie a venit cu recorduri de depreciere a monedei naţionale, iar principala cauză este inconştienţa declaraţiilor publice făcute de domnul Cîţu din postura de ministru de Finanţe”.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.