Salariile profesorilor nu se mai măresc. Anton Hadăr: Sunt uluit! Am negociat. Nu pot să cred!

“Sumele acestea sunt ridicole”

“Informaţiile deja sunt în ceaţă. Nu mai ştim nici noi ce să credem, deşi am avut unele discuţii acum câteva săptămâni pe această temă. Ministerul Educaţiei spune că sunt bani în buget pentru a fi prevăzute aceste creşteri din septembrie, care nu sunt deloc mari. Când îi mai aud pe unii că spun că se creşte cu 21% nivelul salariilor… Este o utopie să credem asta. Este vorba despre o pătrime din diferenţa dintre 2022 şi 2018. Sumele acestea sunt ridicole. Aţi auzit, 240 de lei în septembrie. 240 de lei brut la un lector, şef de lucrări. 230 de lei brut, la un conferenţiar. Asta înseamnă vreo 160 de lei în mână. Asta înseamnă o tranșă, 80 de lei net. Acestea sunt creșterile acelea “fabuloase”, adânci, puternice”, a declarat Anton Hadăr la Antena 3.

“Sunt uluit! Am negociat”

“Aici sunt uluit, dacă premierul susţine acest aspect, pentru că am negociat, am discutat. Este drept că domnia sa de la început a fost reticent cu aceste creşteri, care sunt prevăzute în lege. Trebuie acordate pentru că sănătatea şi educaţia trebuie să aibă acest avantaj. Nu este o discriminare, atâta timp ştim bine că nu mai vine nimeni în sistemul de educaţie, nu mai putem face nici şcoală acum. Discriminare este ceea ce a făcut noi în ceea ce priveşte faptul că nu a permis cadrelor didactice universitare să mai predea, peste vârsta de 65 de ani, în comparaţie cu preuniveristarul căruia i-a permis”, a mai spus președintele Federației Alma Mater.

“Nu mă aşteptam la aşa ceva”

“Îmi dau speranţe că totuşi se vor da bani pentru că de la Ministerul Educaţiei ni se spune că nu sunt probleme. Doamna Monica Anisie mi-a spus mie asta, domnul Cîțu la fel. Premierul nu ştie. Nu ştie stânga ce face dreapta. Domnul Cîțu ne spune că sunt bani şi domnul prim-ministru ne spune că nu sunt. În OUG 114, în care se scria că se măreşte salariu, există un articol care nu a fost atacat, nu a dispărut. Şi, de aceea, noi credem că vom beneficia de acele creşteri.

Exprimarea aceasta că e discriminare mi se pare total nepotrivită. Voi vorbi cu domnia sa. Este la Bruxelles. L-am sunat, dar nu mi-a răspuns. Având în vedere bâlbâiala asta, voi cere o întâlnire. Să lămurim lucrurile pentru că este o ceață grea. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Nu îmi vine să cred!”, a declarat Hadăr.

Related posts

Leave a Comment

19 − eleven =