Dintre cele 27 de jaloane și ținte PNRR care au avut termen la 30 iunie numai 16 sunt îndeplinite, 11 fiind în întârziere, se arată în raportul publicat de platforma Monitor PNRR și elaborat de Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din partea USR.
Există vești bune și vești proaste, se arată în comunicatul de presă. La categoria vești bune, sunt menționate:
– Apeluri în valoare de peste 2 miliarde de euro pentru reabilitarea și îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor au fost lansate deja de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
– Avansăm pe partea de legislație privind Cloud-ul Guvernamental, dar întârzierile din urmă afectează achizițiile. Se poate recupera cu ceva efort în plus din partea ministerului.
– Avem la Ministerul Sănătății agenția care se va ocupa de investițiile de peste 2 miliarde de euro în spitale. Momentan, suntem în grafic pe sănătate.
Sunt menționate „serioase motive de îngrijorare pe partea de energie, unde Ministerul Energiei este în întârziere cu apeluri de sute de milioane de euro pentru proiecte noi, din fericire întârzierea poate fi recuperată”.
Pe partea de reforme: „începem să asistăm la primele aplicări de mântuială ale angajamentelor din PNRR. De exemplu, noua Lege a zonelor Metropolitane nu răspunde tuturor cerințelor formulate de Comisie. Un alt exemplu este Strategia Națională pentru siguranța rutieră. Strategia nu include sau nu adresează suficient cerințe, precum:
– punerea în aplicare a normelor care reglementează conformitatea, sancțiuni mai aspre pentru încălcarea legii;- reducerea limitelor de viteză în anumite zone sau drumuri în funcție de datele privind accidentele/analiza riscurilor și de cele mai bune practici la nivelul UE, introducerea unui sistem de gestionare a vitezei și a unor elemente de siguranță obligatorii, revizuirea regulilor de circulație, inclusiv în ceea ce privește prioritatea pentru utilizatorii vulnerabili;
– conține doar referiri la nevoia de dezvoltare a unui sistem de transport inteligent, nu și o viziune a felului în care va fi realizat acest lucru.
Acest gen de abordare a reformelor pe care România s-a angajat să le implementeze este principalul pericol pentru banii din PNRR”, se arată în comunicatul de presă.
„România a încasat deja prefinanțarea de 3,8 miliarde de euro pe care am primit-o imediat după ce a fost aprobat PNRR-ul. România a depus o primă cerere de plată pentru jaloanele din 2021, jaloane simple, ușor de îndeplinit, și nu cred că vor fi probleme să primim această primă tranșă de 2,6 miliarde. Sunt bani mulți negociați de noi să vină pentru această perioadă de organizare a șantierului. Dar, de acum se complică lucrurile. De acum încolo, intervin deciziile grele, asumări politice” – spune Cristian Ghinea.
În plus, există pericole legate de jaloanele doar bifate, dar care nu sunt finalizate conform cu angajamentele.
„Jaloanele nu sunt îndeplinite atunci când România promulgă, de exemplu, o lege cu titlul celei cerute prin PNRR. Jalonul este considerat îndeplinit atunci când România promulgă o lege cu prevederile scrise în PNRR. Criteriile de evaluare pentru fiecare jalon sunt specificate într-un document agreat de țara noastră. După el se face evaluarea reală”, se arată în raport.
Un exemplu concret analizat este Jalonul privind Intrarea în vigoare a legii privind protecția denunțătorilor. Este unul dintre jaloanele care avea termen T1 2022 și pe care în raportul anterior al Monitor PNRR a fost notat ca fiind “în întârziere”.
Raportul detaliază parcursul acestei legi și modul în care a fost adoptată, în Parlament, săptămâna trecută. „Conform variantei votate de PSD, PNL și UDMR atât în cadrul Comisiei cât și la votul final din plen de
joi, a fost eliminată prezumția bunei credințe a avertizorului sau a fost eliminată
posibilitatea raportării anonime a suspiciunilor de fraudă. (… ) O asemenea mascaradă nu va păcăli niciun funcționar de la Bruxelles când acest jalon va fi trimis spre evaluare pentru o solicitare de plată. Când se vor bloca banii din PNRR pentru că legea avertizorilor arată așa? La toamnă.”, arată raportul Monitor PNRR.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.