Proprietarul Tinder se lansează în producţia de seriale

18 septembrie 2019  |  12:08  |  👁 646 Vizualizari


Match Group Inc, compania care deţine aplicaţia de dating Tinder, a finalizat filmările pentru un serial, iar cu acest proiect îşi propune să se lanseze în producţia de conţinuturi originale, potrivit unei surse citate de Reuters.


Serialul a fost filmat în Ciudad de Mexico, la sfârşitul lunii august, şi relatează evenimente „apocaliptice”.
Potrivit aceleiaşi surse, seria include povestea unei relaţii, dar nu are o legătură directă cu specificul aplicaţiei Tinder.
Deocamdată nu este clar când va apărea acest serial sau cum va fi promovat de Match Group Inc.

Producţia de seriale face parte dintr-o strategie mai amplă, care va fi dezvăluită în viitorul apropiat, a relatat o sursă implicată în proiect pentru Reuters.
Proiectul nu este o surpriză, din moment ce Tinder este deţinut de Match Group Inc, ce aparţine în mare parte companiei americane InterActiveCorp (IAC).

Furnizarea de conţinuturi originale este o strategie a cărei popularitate a crescut în rândul companiilor de media americane şi a reuşit să atragă milioane de utilizatori. Strategia ar putea contribui la creşterea numărul de clienţi ai companiei Match Group Inc.
Tinder a lansat, anul trecut, în octombrie, un site intitulat „Swipe Life”, dedicat publicării materialelor despre relaţii şi întâlniri amoroase.

Aplicaţia de smartphone Tinder, deşi funcţionează pe un principiu simplu, a revoluţionat domeniul întâlnirilor online. Utilizatorilor li se arată fotografii ale unor posibili pretendenţi care se află în zonă în momentul respectiv şi pot da „swipe” (lovitură) în dreapta – corespondent lui „îmi place” – şi în stânga – pentru „nu îmi place”.
Dacă şi cel pentru care utilizatorul a dat „swipe” în dreapta a făcut acelaşi lucru, aceasta duce la o potrivire, urmată de sugestia de a trimite un mesaj sau de a „continua să joace”.

sursa:mediafax.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.