Pregătiri pe sintetic. Cum să găsești un teren cu iarbă naturală pe care să te pregătești în această perioadă a devenit o adevărată provocare, rămasă, din păcate, de cele mai multe ori fără concretizare, petroliștii s-au văzut nevoiți să se deplaseze, astăzi, la Izvorani, pentru a-și continua antrenamentele în vederea partidei din etapa a 24-a a Superligii, pe care o vor juca luni, de la ora 17.00, la Botoșani.
Astfel, pe suprafața artificială a terenului din cadrul Complexului Olimpic „Sydney 2000”, „lupii” au avut parte de de o primă parte în care accentul a fost pus pe componenta fizică, cu alergări, „lansate” și alte exerciții specifice, pentru ca restul antrenamentului să fie rezervată jocurilor cu mingea.
De ieri, la pregătirile „galben-albaștrilor” participă și Robert Riza (23 ani), jucător ce evoluează ca fundaș stânga, iar ultima dată a jucat pentru divizionara secundă CSC Șelimbăr (14 prezențe în actualul sezon). Fost la Astra Giurgiu (3 apariții în prima ligă) și Chindia Târgoviște, Riza va fi evaluat de către staff-ul tehnic al petroliștilor la antrenamentele din această săptămână, iar mai apoi se va lua o decizie în privința sa.
Mâine, petroliștii vor merge, din nou, la Izvorani, sperându-se ca, pe finalul săptămânii, terenurile din zona Ploieștiului să fie ceva mai „prietenoase”, astfel încât antrenamentele de dinaintea plecării spre Botoșani, programată pentru duminică, să se desfășoare local.
Articol preluat FC Petrolul