Personalitatea din anii adolescenţei poate avea un impact asupra riscului de demenţă

Cercetătorii au descoperit o corelaţie între personalitatea din adolescenţă şi riscul de demenţă.

În cadrul unui studiu recent, oamenii de ştiinţă au stabilit că persoanele care sunt calme, mature şi pline de energie în perioada adolescenţei prezintă un risc redus cu 10% de a dezvolta demenţă, notează Medicalxpress.

„Pentru persoanele care au fost calme şi mature în anii adolescenţei, riscul de demenţă a fost redus cu 10%”, explică dr. Kelly Peters, cercetător principal al studiului.

Studiul de faţă a început în jurul anului 1960, atunci când 82.000 elevi, care proveneau din aproximativ 1.200 de licee din Statele Unite ale Americii au completat testete de personalitate. După mai bine de jumătate de secol, rezultatelor testelor au fost comparate cu diagnosticele de demenţă. Testele de personalitate au urmărit următoarele trăsături de personalitate: calm, vigoare, organizare, încredere în sine, maturitate/ responsabilitate, leadership, impulsivitate, dorinţă de interacţiune socială, sensibilitate socială şi rafinament artistic şi intelectual.

În anul 2017, atunci când studiul a reînceput, participanţii aveau aproape 70 de ani şi 2.500 dintre cei 82.000 prezentau semne de demenţă. În acest punct, cercetătorii au analizat în paralel profilurile de personalitate cu dosarele medicale ale participanţilor. Rezultatele acestor analize au arătat că adolecenţii care erau calmi, responsabili şi plini de energie au prezentat un risc mai mic de demenţă la bătrâneţe.

În acest punct, se poate observa o legătură între personalitate şi riscul de demenţă, dar, atât din punct de vedere statistic, cât şi medical, este greu de stabilit o corelaţie. „Dacă eşti calm şi conştiincios, faci alegeri mai bune pentru sănătate în viaţa ta? Şi dacă da, sunt trăsăturile specifice de personalitate direct decisive în ceea ce priveşte demenţa? Sau riscul tău pentru demenţă reflectă indirect acele decizii mai bune?”, a declarat dr. Anton Porsteinsson, psihiatru. „Aşadar, trebuie să fim foarte atenţi la modul în care interpretăm aceste descoperiri până când nu vom înţelege mult mai multe despre ce este vorba cu adevărat”, a mai adăugat acesta.

Related posts

Leave a Comment

four − 2 =