Pe Hipodromul Ploieşti o nouă reuniune oficială cu cinci curse

Iubitorii trapului sunt aşteptaţi, din nou, mâine, pe Hipodromul Ploieşti, pentru o nouă reuniune oficială cu cinci curse în program, dar şi cu un moment inedit de divertisment pe care organizatorii îl ţin secret deocamdată.
Cea mai importantă întrecere a zilei va fi, fără îndoială, Premiul Agriculturii – Fortuna Gold, o alergare semiclasică rezervată cailor în vârstă de 4 ani şi mai mari, pe distanţa de 2600 de metri, programată să înceapă la ora 11.45, care va avea nu mai puţin de zece cai la start şi cu siguranţă va propune o luptă acerbă între favoriţii Zikka BD, Borga Jackpot, Histoire D’Invernesau Zi-Zi.
Reuniunea debutează la ora 10.20, cu Premiul Nedelcu, apoi continuă cu Premiul Nurofen – Fortuna Silver (ora 10.45, de asemenea, cu 10 trăpași înscriși în cursă) şi cu Premiul Nero (ora 11.15).Va urma, la ora 11.25, momentul artistic surpriză, pentru ca, de la ora 11.45, să se desfăşoare main-eventul zilei, Premiul Agriculturii – Fortuna Gold. Ziua hipică va fi încheiată de Premiul Nedeia, al cărui start este programat la ora 12.15.
Ca de obicei, pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe gratuit cu poneiul, în spaţiul special amenajat, între cele două tribune.

Related posts

Leave a Comment

five + 18 =