Obiceiul urât, dar des întâlnit, care poate duce la instalarea demenței

9 noiembrie 2022  |  07:09  |  👁 92 Vizualizari


Un studiu recent a arătat că o bacterie relativ comună, Chlamydia pneumoniae, poate intra în organism prin cavitatea nazală și călători până la creier, unde poate cauza infecții și chiar Alzheimer.

Deși realizat pe șoareci, studiul atrage atenția că astfel de bacterii pot călători până la creier și în cazul oamenilor, iar totul poate fi declanșat de scobitul în nas sau smulgerea firelor din același loc, scrie IFL Scicence, care citează un raport publicat de Scientific Reports.

Concret, după cum a arătat cercetarea realizată de oameni de știință de la Universitatea Griffith, după ce bacteria intră în nas, aceasta poate provoca infecții ale tractului respirator, cum ar fi pneumonia. Ca răspuns, celulele din creier au început să depoziteze proteina beta amiloidă, care este un semn distinctiv al bolii Alzheimer.

În cazul șoarecilor, datele sunt alarmante. În decurs de 72 de ore, bacteriile introduse în nas au ajuns la creier, iar primele efecte, în strânsă legătură cu Alzheimerul, au apărut în decurs de 7 – 28 de zile.

”Suntem primii care arată că Chlamydia pneumoniae poate intra direct pe nas și ajunge în creier, unde poate declanșa patologii care seamănă cu boala Alzheimer”, a declarat profesorul St John, de la universitatea menționată.

”Scobitul în nas și smulgerea firelor de păr din nas nu sunt o idee bună”, a explicat omul de știință. ”Nu vrem să ne deteriorăm interiorul nasului, iar scobitul și smulgerea pot face acest lucru. Dacă deteriorați mucoasa nasului, puteți crește numărul de bacterii care pot urca în creierul dumneavoastră”, a mai spus acesta.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.