În parte reality show extrem și în parte experiment social, „Meat the Family” urmărește, timp de trei săptămâni, patru familii consumatoare de carne, pe măsură ce acestea interacționează cu animalul a cărui carne o consumă cu cea mai mare plăcere. La final, oamenii trebuie să aleagă între a deveni vegetarieni și a-și mânca animalul de companie.
Premisa emisiunii este că participanții trebuie să trateze animalul care apare cel mai des în farfuriile lor ca pe un animal de companie timp de trei săptămâni, după care decid dacă acesta va ajunge la un adăpost pentru animale sau în burțile lor.
Membrii familiilor trebuie să decidă dacă animalul moare sau trăiește. Faptul că trebuie să aleagă între a deveni vegetarieni și a mânca animalul pe care îl cunosc de trei săptămâni este o adevărată nebunie.
De-a lungul show-ului, cele patru familii din Anglia trebuie să petreacă timp alături de animalul de companie, să îl scoată la plimbare și să se joace cu el, dar și să călătorească prin țară ca să afle lucruri despre creșterea animalelor, despre ferme și producție, despre procesarea mâncării, precum și despre impactul pe care consumul de animale îl are asupra mediului.
Primele episoade ale emisiunii vor fi difuzate pe Channel 4 în ianuarie 2020 și vor implica patru animale – o găină, un miel, un porc și un vițel – și patru familii consumatoare de carne.
La sfârșitul celor trei săptămâni, telespectatorii vor afla dacă membrii familiilor s-au legat de animalele de companie temporare suficient de mult pentru a le salva viețile sau dacă a triumfat pofta lor de carne.
„Trebuie să trateze animalul ca pe un membru al familiei timp de trei săptămâni. La final, trebuie să decidă dacă animalul va ajunge în cuptor sau la un adăpost de animale. Întrebarea este cum poți să te îngrijești de cățelul tău în timp ce alte animale ajung în cuptorul tău”, a declarat pentru The Guardian Virginia Mouseler, analist media.
Natura controversată a show-ului a atras deja atenția mass-media. Cum responsabilitatea socială a devenit o temă importantă în industria media de azi, această emisiune are șansa de a se extinde internațional.
Mark Ogle, purtător de cuvânt al proiectului, nu a divulgat amănunte cu privire la finalul show-ului, însă a declarat pentru CBS Money Watch că „putem spune că familiile au aflat multe despre industria procesării cărnii și despre lanțul trofic, ceea ce le-a făcut să-și analizeze mai cu atenție obiceiurile de consum.”