Tita este cea mai mică dintre surorile de la Garza. A venit pe lume în bucătărie și și-a petrecut acolo aproape toată copilăria împreună cu Nacha, servitoarea care se ocupa de hrana familiei. Universul acesta o fascinează asa incat, după moartea Nachei, ea este cea mai competentă dintre toate femeile de la fermă să ocupe postul vacant, devenind astfel ‘’bucătăreasa oficială a casei’’ păstrătoarea secretelor culinare transmise din generație în generație.Tita are două surori : Gertrudis și Rosaura.
Văduvă, mama lor își conduce ferma cu mână de fier, fără să ia în considerare sentimentele sau dorințele fiicelor sale. Vorbele îi sunt porunci, orice dialog este exclus. Îndurând această tiranie,Tita trebuie să se supună și unei legi nedrepte care o obligă, fiind cea mai tânără dintre surori, să nu se mărite. Datoria ei este să rămână singura ca să aibă grijă de mama ei.
La cincisprezece ani, Tita se îndrăgostește de Pedro Muzquiz și iubirea ei este împărtășită, dar mama Elena se opune categoric căsătoriei lor. Cum Gertrudis fugise cu un revoluționar și este socotită moartă, că să nu piardă ocazia de a-și mărita cealaltă fată, i-o propune tânărului pretendent pe Rosaura. Pedro acceptă acest aranjament, gandindu-se că numai astfel va putea rămâne în preajma Titei.
În următorii ani, suspicioasă, mama Elena supraveghează necontenit raporturile dintre Tita și Pedro, având grijă ca aceștia să nu rămână niciodată singuri. O privire complice surprinsă între cei doi este de ajuns ca Rosaura, soțul ei și copilul lor să fie trimiși să trăiască la o rudă în America.
Când Titei i se aduce la cunostință că nepotul, de care se ocupase cu toată dragostea de care era capabilă, a murit, aproape că innebuneste de durere. Mama ei nu are nici o înțelegere, lovind-o pentru că i-a răspuns și trimițând-o la balamuc. Doctorul John Brown o salvează ducând-o la el acasă și purtându-i de grijă până când se însănătoșește.
Tita are puterea să se întoarcă acasă când află că mama sa este neputincioasă și bolnavă, dar legătura firească mamă-fiică nu s-a construit și raporturile sunt dificile. După moartea acesteia, trio-ul Tita, Pedro, Rosaura se reface în jurul Esperanzei, fiica nou-născută a cuplului. În sfârșit, pe ascuns, dragostea dintre Tita și Pedro se împlinește.
Povestea din paginile acestei cărți este spusă de fiica Esperantei, nepoata Titei. Fiecare capitol poartă numele unei luni a anului și al unei rețete culinare. Între etapele detaliate ale preparării fiecărui fel este strecurată continuarea poveștii. Mâncarea și iubirea sunt legate profund, ancestral, iar Tita, iremediabil îndrăgostită, gătește cu pasiune, vindecandu-și sufletul. Bucătăria și lumea care începe de la ușa din spate și dă în curte, spre zarzavaturi îi aparțin pe de-a-ntregul, reprezintă regatul ei. Mâncarea pe care o pregătește îi încorporează miraculos trăirile, în jur se întâmplă lucruri inexplicabile de care nimeni nu este surprins, dragostea adevărată se transformă într-o combustie purificatoare, totul în cartea Laurei Esquivel devine magic.
Lectură plăcută!
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.