Un nou regulament plin-ochi cu măsuri pentru “gospodărirea” municipiului Ploiești, inițiat de primarul Adrian Dobre, impune noi sancțiuni pentru locuitorii orașului care nu respectă prevederile noului act ce va fi supus atenției și votului consilierilor locali în cadrul ședinței de astăzi.
În cadrul capitolelor proiectului de hotărâre a CL Ploiești se află și cel privitor la “Administrarea domeniului public”, unde sunt prevăzute, pentru anumite fapte, amenzi contravenționale cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei – pentru persoane fizice și între 2.000 și 2.500 de lei – pentru persoane juridice.
Printre acestea se regăsesc spălarea autovehiculelor pe domeniul public, culegerea de flori de tei, salcâm sau soc în scopul folosirii în interes personal și/sau în scopul comercializării acestora, dar și… plimbarea animalelor de companie în alte locuri decât cele special amenajate în acest scop, fără însă a se preciza care dintre animalele de companie intră în această categorie și nici care sunt locurile special amenajate pentru plimbarea acestora.
Un singur lucru este de bun simț în ceea ce privește animalele de companie. În cadrul aceluiași capitol, se arată că “părăsirea locurilor special amenajate pentru plimbarea animalelor de companie fără ridicarea dejecțiilor animale rezultate de către proprietarul/însoțitorul animalului, depozitarea acestor dejecții în alt loc decât cel special amenajat în acest scop (coșurile de gunoi stradale aflate în incinta locului destinat animalelor de companie” sunt pasibile de amenzile menționate.
Ciudat, organizarea de curse neautorizate cu automobilele, cu motocicletele sau cu… vehiculele cu tracțiune animală se sancționează cu sume mai mici decât plimbarea animalelor de companie “în afara spațiilor special amenajate”. Amenzile, în primele cazuri sunt cuprinse între 700 de lei și 1.200 de lei pentru persoane fizice și între 900 de lei și 1.500 de lei – pentru persoane juridice.
Surprinzător, însă, mai este încă un punct inclus în regulamentul ce va fi supus aprobării astăzi, în ședința CL Ploiești: “circulația cu biciclete, motorete, scutere, ciclomotoare, motoscutere și motociclete pe trotuare”. Știe cineva câți kilometri de piste destinate bicicliștilor sunt în municipiul Ploiești? Vreo cinci, în total, cu tot cu cele din zona UPG… Prin urmare, sunt lipsite de obiect aceste prevederi referitoare la bicicliști, care sunt trimiși obligatoriu în mijlocul traficului intens de pe străzile orașului.
Pe scurt, un proiect de regulament local care nu ține cont de realitățile orașului, dar nici de faptul că nu are cine să îl pună în aplicare, având în vedere lipsa aproape completă a vizibilității polițiștilor locali pe străzile din Ploiești!
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.