Institutul pentru Sănătate Publică a stabilit noile reguli pentru redeschiderea şcolilor, care va avea loc în toamnă. Printre acestea, clase de maximum 10-15 elevi, care să stea 4 ore pe zi la școală, ore de 30 de minute, iar restul clasei, prin rotație, va face școală online, informează edupedu.ro.
Din toamnă, clasele vor avea maximum 10-15 elevi, elevii vor sta maximum 4 ore pe zi la școală, iar fiecare oră de curs va dura cel mult 30 de minute. Elevii vor merge la şcoală prin rotaţie. În timp ce unii vor participa la ore din clase, alţii vor participa la ore online.
Acestea sunt noile reguli care trebuie aplicate la redeschiderea școlilor și care se regăsesc în recomandările oficiale realizate de Institutul Național de Sănătate Publică. Documentul cu regulile a fost publicat de Ministerul Sănătății și trimis în şcoli de către DSP pe 29 mai. Documentul oficial cuprinde măsurile de protecţie care trebuie aplicate “pentru reluarea activităţilor în unităţile pentru educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor, clasele 0-XIII, în contextul epidemiologic al COVID 19”. Redeschiderea școlilor va avea loc pe 14 septembrie 2020, conform structurii anului şcolar 2020-202.
În timpul orelor de curs, elevii trebuie să păstreze distanța de 4 metri pătrați. Specialiștii scriu că “este posibilă creșterea numărului de elevi în funcție de condițiile locale, dar trebuie îndeplinită condiția unui singur copil în bancă”, însă nu este precizat ce înseamnă această creștere a numărului de elevi.
Numărul maxim de elevi pe clasă trebuie să nu depășească jumătate din efectiv, iar ceilalți elevi din clasă vor face activități online, se mai arată în noul regulament. Concret, specialiștii INSP recomandă “participare alternativă a elevilor, prin rotație, la orele de clasă online a unei părți din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală (de preferat în prima etapă, întrucât asigură un timp de expunere mai redus pentru fiecare elev)”.
Referitor la experimentele de la disciplinele de științe, Institutul Național de Sănătate Publică susține că “experimentele la orele de chimie/fizică/biologie care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi nu trebuie organizate”.
Orele de curs vor fi de maximum 30 de minute, iar pauzele de maximum 20 de minute, pentru a avea toți elevii timp să se spele câte 20 de secunde pe mâini, la ieșirea și la intrarea din pauze, se mai arată în documentul citat. Copiii nu vor sta mai mult de 4 ore la școală.
Culoarele făcute în această perioadă pentru revenirea la pregătire a elevilor pentru examenele naționale vor rămâne așa cum sunt și la redeschiderea școlilor, în toamnă. Cum de altfel rămân în vigoare toate măsurile luate în prezent, mai puțin purtarea măștilor în interiorul școlii pentru pentru elevi, la cursuri, aceasta nemaifiind obligatorie decât în pauze, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.
Măștile vor fi obligatorii pentru profesori, dar purtarea măștilor în interior pentru elevi nu este recomandată – prevede documentul INSP. Este recomandată în schimb purtarea măștilor în pauze pentru elevi.
Numărul de ore petrecute de elevi în cadrul procesului instructiv – educativ pe zi la școală trebuie limitat. Astfel, elevii vor avea maximum de 4 ore pe zi, durata orei va fi de maximum 30 minute, durata pauzei de maximum 20 minute, pentru a se permite timpul necesar spălatului eficient al mâinilor.
Participare alternativă a elevilor, prin rotație, la orele de clasă online a unei părți din elevi, ceilalți fiind prezenți fizic la școală (de preferat în prima etapă, întrucât asigură un timp de expunere mai redus pentru fiecare elev).
Alternarea orelor de curs cu activități în aer liber: în măsura în care este posibil una dintre ore/zi să se deruleze în spații deschise (curtea școlii).
Amânarea și anularea manifestărilor sportive, culturale, pe timpul pandemiei în vederea evitării aglomerării pentru limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii;
Diminuarea pe cât posibil a deplasărilor cadrelor didactice, elevilor și a personalului unității în incinta acesteia.
Școlile vor trebui să se organizeze înainte de redeschiderea lor și în funcție de dimensiunea unității. Se vor organiza programul și activitățile școală (intrare în clasă, ieșire de la cursuri, mișcarea pe coridoare), astfel încât elevii unei clase nu se întâlnească cu elevii din alte clase sau cu cei de pe același etaj.
Sosirea și plecarea din școli ar trebui organizate astfel încât să se evite aglomerarea copiilor și a părinților la intrarea în școli. Această organizare se va face astfel încât să respecte următoarele:
Decalarea orelor de intrare:
Predarea ar trebui organizată în clasă de maximum 10-15 elevi, astfel încât să fie alocată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare elev și 4 mp suplimentar pentru profesori. Este posibilă creșterea numărului de elevi în funcție de condițiile locale, dar trebuie îndeplinită condiția unui singur copil în bancă.
Compoziția grupurilor claselor va fi neschimbată și copilul nu va putea schimba clasa sau grupul. Contactul reciproc între grupuri va fi limitat.
Nu vor fi permise organizarea de cluburi școlare sau grupuri de hobby sau alte activități care presupun participarea simultana a unui număr mai mare de 3 elevi.
Locurile din clasă trebuie să fie fixe, adică după aranjarea elevilor, în bănci, aceștia nu vor mai schimba locurile între ei pe toată perioada cursurilor.
Fiecare elev va ocupa loc în bancă la o distanță de cel puțin 1,5 m față de ceilalți. Măsurarea se va face cu metrul între centrele scaunelor elevilor, iar numărul maxim de elevi pe clasă trebuie să nu depășească jumătate din efectiv.
Scaunele și banca trebuie dispuse astfel încât distanța între bănci să fie cât se poate de mare, de preferință lângă pereți, dacă spațiul permite acest mod de aranjament, de exemplu prin păstrarea unui pupitru gol între două pupitre ocupate.
Experimentele la orele de chimie/fizică/biologie care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între elevi nu trebuie organizate. Elevii nu se vor muta din clasa de bază în laboratoare. Experimentele pot fi prezentate pe înregistrări video.
Elevii din ciclul primar să fie supravegheați pe toată durata pauzelor;
Activitățile vor fi organizate pe cât posibil în curtea școlii, cu păstrarea distanței de minimum 1,5 m între elevi. Elevii nu se vor îmbrățișa, nu își vor atinge reciproc mâinile și nu vor sta aproape unul de celălalt. Vor fi eliminate jocurile și alte activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței dintre elevi. Copiii se pot juca în pauză împreună, într-un grup limitat de 3 elevi, doar din aceeași clasă;
Elevii nu vor consuma în comun mâncarea sau băuturile și nu vor schimba între ei obiectele de folosință personală (atenție la schimbul de telefoane, tablete, instrumente de scris, jucării etc)
Părinții și cadrele didactice trebuie să-i ajute pe copii să depășească cât mai ușor eventualele reacții de nervozitate, agitație, tristețe, dureri de cap, de stomac explicându-le că reacțiile organismului lor sunt absolut firești în raport cu această situație ieșită din comun.
Trebuie să li se arate sentimentul de siguranță și ocrotire.
Copiilor să li se explice că nu trebuie sub nicio formă să-i stigmatizeze pe cei care au avut boala, după reîntoarcerea lor la școală. Toți trebuie să înțeleagă faptul că virusul îi poate afecta pe oricare dintre ei, indiferent de zona în care locuiesc, de etnie, de vârstă, de gen sau de situația materială a părinților.
Părinții aparținători nu vor însoți copiii în interiorul școlii și nu au acces în curtea și clădirea școlii.
Comunicarea cu părinții se va realiza telefonic sau prin mijloace electronice în vederea identificării din timp a semnelor de îmbolnăvire și a întreprinderii măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în colectivitate.
Purtarea măștilor faciale de protecție este obligatorie pentru cadrele didactice și cadrele auxiliare și recomandabilă pentru elevi (recomandăm utilizarea unor măști mărime adecvate pentru elevi și purtarea acestora doar în pauze);
Transportul la și de la școală trebuie să fie organizat astfel încât autobuzele să funcționeze la jumătate din capacitate, iar elevii trebuie să fie așezați astfel încât să se respecte distanțarea de minimum 1,5 m între pasageri. În acest sens, poate fi suplimentat numărul de autobuze sau decala în timp orarul de transport.
În drum către școală, elevii sunt supuși regulilor generale de conduită prevăzute în măsurile de criză, în special: acoperirea gurii și nasului, echipament de protecție mască și respectarea distanțelor de 1,5 m.
Șoferul autobuzului și personalul de însoțire vor respecta măsurile generale de protecție. Autobuzul va fi aerisit temeinic după fiecare cursă.
Sala de bibliotecă se recomandă fi utilizată individual numai cu scopul de a primi sau returna literatura de studiu.
Trebuie evitate activitățile cu riscul de transmitere ridicat al infecției, de exemplu activități cu contacte interpersonale apropiate sau cu număr mare de persoane, cum ar fi manifestările școlare, taberele, excursiile, alte activități extrașcolare în grup mai mare de 3 elevi.
Unitățile de învățământ care realizează în incinta unității servirea alimentelor pentru copii trebuie:
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.