Magistrații l-au condamnat pe Mircea Rusu, fostul primar al comunei Band, pentru delapidare și instigare la delapidare. El este solistul hiturilor „Omul bun și pomul copt” și „Iarba verde de acasă”. De asemenea, el este și compozitorul imnului PDL, folosit acum și de PNL, despre care spunea că nu a fost o comandă politică și că a adus în 1996 4 procente din 16 ale Partidului Democrat, condus la vremea aceea de Petre Roman.
Cântărețul Mircea Rusu își va petrece următorii trei ani în închisoare pentru complicitate la delapidare. Este acuzat că în perioada în care a fost primar al comunei Band, județul Mureș, a complotat cu doi casieri să prejudicieze bugetul instituției cu peste 500 de mii de lei.
Sumele delapidate au fost descoperite în urma unor controale ale ANAF, iar modul de acțiune era simplu. O parte din banii adunați peste zi, la casieria Primăriei, în loc să fie depuși la Trezoreria Statului, ajungeau direct la inculpați.
Astfel, Mircea Rusu a primit câte doi ani de închisoare pentru fiecare dintre cele două acte de complicitate la delapidare, dar, pentru că mai avea o condamnare anterioară pentru abuz în serviciu, magistrații au contopit pedepsele.
Artistul a primit, în total, trei ani, o lună și zece zile de închisoare. Prin sentința de condamnare, Mircea Rusu trebuie să achite și sume mari de bani, alături de Bodor Zoltan, drept daune materiale.
„Obligă în solidar pe inculpaţii Gârbu Petru şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 281.564 lei (câte 140.782 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere. Obligă în solidar pe inculpaţii Bodor Zoltan şi Rus Mircea să plătească părţii civile UAT Comuna Band suma de 105.963 lei (câte 52.981,5 lei fiecare dintre inculpaţi), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală“, se arată în sentință.
Actualul primar din comuna Band, Mircea Radu, nu a dorit să comenteze cu privire la încarcerarea predecesorului său, Mircea Rus, însă a declarat presei, luni, că după câştigarea alegerilor locale a găsit în bugetul comunei suma de 2.000 lei, o serie de lucrări începute şi abandonate, una dintre acestea, cu o valoare foarte mare, fiind achitată unei firme care a declarat la scurt timp insolvenţa.
Mircea Radu speră ca măcar o parte din sumele considerate de instanţă ca fiind delapidate să fie recuperate.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.