Ministrul Mediului trage semnalul de alarmă: 70% din țară este în secetă pedologică. Trebuie să consumăm rațional

6 iulie 2022  |  08:12  |  👁 94 Vizualizari


Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a explicat că aproape 70% din suprața României este afectată de secetă pedologică, iar în paralel a crescut foarte mult consumul de apă. El a precizat că începe un val nou de căldură care va afecta puternic România și va prelungi seceta.

”Urmărirea și analiza fenomenului de secetă pedologică, urmărirea femonelor extreme, astfel încât autoritățile să fie înștiințate.

În ceea ce privește seceta pedologică putem afirma că 70% din țară este afectată. Vorbim de afectare ușoară, medie sau extremă.

Fenomenele extreme: sunt câteva zone afectate de secetă puternică, dar în același timp avem și furtuni extrem de puternice. Acolo unde se previzionează aceste fenomene extreme lucrăm împreună cu ISU pentru a le putea gesriona.

Cele 40 de lacuri stratetegice sunt la un grad de umplere de 68%, dar sunt zone în care bazine hidrografice sunt afectate puternic de secetă, iar unele bazine au secat total. Aceste date sunt îngrijorătoare, iar următoarele 3 săptămâni vor fi caracterizate de aceste fenomene extreme și urmează un nou val de căldură, care va amplifica acest fenomen de secetă.

Noi urmărim în momentul de față rezervele de apă a localităților în zonele critice. Cele mai mari probleme apar acolo unde apa se obține prin foraj, iar o dată cu seceta a crescut foarte mult consumul de apă, de aceea am făcut apel la un consum rațional de apă potabilă. Apa potabilă presupune costuri uriașe cu transport, tratare și nu putem să consumăm de 5 ori, de 10 ori mai mult în această perioadă.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a spus că este nevoie de informarea populației și a precizat că aceste fenomene extreme sunt în afara controlului autorităților.

”Dincolo de aceste restricții eu cred că trebuie să avem o informare corectă a cetățenilor și să înțelegem că acestea sunt fenomene care nu depind de noi, iar partea aceasta de consum rațional este o datorie civică a fiecăruia dintre noi. Demersurile pe care le-am făcut până acum trebuie consolidate (…) trebuie lucrat în permanență cu autoritățile locale pentru a gestiona situația”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.