Cadrele didactice din învăţământul primar se pot testa gratuit, începând de marţi, pentru depistarea anticorpilor specifici COVID-19, în peste 140 de centre de recoltare MedLife din ţară, potrivit unui comunicat al companiei, citat de Agerpres. Campania se derulează în intervalul 1 – 14 septembrie 2020.
„Demersul iniţiat de Sistemul Medical MedLife îşi propune să măsoare gradul de imunizare a cadrelor didactice din ciclul primar, învăţătorii, venind în completarea măsurilor luate de autorităţi pentru a mări gradul de siguranţă în şcoli, odată cu reînceperea cursurilor”, precizează reprezentanţii companiei.
Prin parcurgerea unei proceduri extrem de simple, cadrele didactice au posibilitatea de a afla dacă au intrat în contact cu virusul şi dacă au dobândit, pentru o anumită perioadă, imunitate naturală pentru SARS-CoV-2, menționează reprezentanții companiei. Așadar, nu este vorba despre testele RT-PCR (testare ARN), ci despre cele pentru depistarea anticorpilor.
Cei interesaţi trebuie să completeze un formular pe site-ul companiei, să se prezinte în cel mai apropiat centru de recoltare MedLife, să semneze o declaraţie pe proprie răspundere la momentul prezentării în punctul de recoltare care să ateste faptul că face parte din grupul ţintă. Pacinetului i se va recolta sânge, iar rezultatele analizelor, disponibile în termen de trei zile, vor fi confidențiale.
„În cazul în care sunt identificate mai mult de trei cadre didactice care au trecut prin boală în cadrul aceleaşi instituţii, Sistemul Medical MedLife pune la dispoziţie şi teste RT- PCR în vederea diagnosticării, astfel încât să poată fi izolat din timp un posibil focar. Un rezultat pozitiv la testele de anticorpi IgG confirmă că persoana testată a intrat în contact cu virusul SARS-CoV-2, fără a se impune, însă, carantina, izolarea sau întreruperea activităţii la locul de muncă. Un rezultat negativ arată fie că persoana testată nu a fost purtător al virusului în trecut, fie că perioada de timp de la infectare este încă insuficientă pentru dezvoltarea anticorpilor”, au mai explicat reprezentanții rețelei Medilfe.
În vederea testării, se recomandă evitarea consumului de alimente cu 8 ore înainte de recoltare.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.