Mall-uri luate cu asalt de vânătorii de reduceri. Oficial, sezonul soldurilor începe pe 15

6 ianuarie 2020  |  11:39  |  👁 715 Vizualizari


Cei care au rămas cu bani după sărbători, duminică au putut să își schimbe garderoba, ba chiar să își ia cosmetice și bijuterii.

Din ce în ce mai mulți comercianți lasă între 50 și 70 de procente din preț, în special la produsele din colecția de iarnă. În competiție intră și magazinele online care vin puternic din spate cu tentații la fel de mari.

Până în februarie, toată lumea trebuie să scape de stocul vechi.

Clienții unui mall din Capitală au plecat duminică acasă cu plasele doldora de haine la reducere.

În magazine, reducerile oficiale de iarnă încep după 15 ianuarie și durează, în general, două săptămâni. Pentru că unii au furat startul, există riscul ca până atunci să nu mai găsiți mare lucru.

De regulă, în cadrul reducerilor de iarnă, ar trebui să găsim exclusiv produse groase, cum ar fi, de exemplu, gecile sau puloverele, reduse în această perioadă chiar și cu 70 de procente. Magazinele nu se sfiesc însă, să scoată la vânzare și produse de vară din colecțiile trecute, care nu s-au vândut până acum. Totul ca să facă loc noii colecții de primăvară.

Totuși, dacă nu aveți răbdare să bateți magazinele în lung și în lat trebuie să știți că în această perioadă există și tentații online.

Mara Eliza Barza, PR Fashion Online„Reducerile pentru sezonul toamnă-iarnă pornesc de la 50 la sută, 60 la sută și ajung pe la 70 la sută reduceri, iar pentru colecțiile outlet, reducerile pot ajunge până la 90 la sută, de exemplu. O geacă care în plin sezon era la 1.500 de lei, acum poate fi achiziționată cu 50 la sută reducere. Campaniile sunt limitate, așadar, după luna februarie, pot reveni la prețul inițial.”

Potrivit ANPC, magazinele trebuie să aibă la vânzare mai multe articole reduse la procentul afișat, reducerile să fie înregistrate la primării, iar prețul redus să fie cel mai mic din ultimele 30 de zile și să nu fie schimbat în timpul campaniei promoționale.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.