Dan Barna, candidatul USR-PLUS la alegerile prezidențiale, m-a sunat, dar n-a vorbit cu mine. A vorbit singur.
Cum a ajuns numărul meu în baza de date USR?
Un număr de telefon dintr-o rețea mobilă m-a sunat, în realitate. Am răspuns. O voce cunoscută mi-a zis: ”Bună ziua”. Nici n-am apucat să răspund, când s-a și prezentat: ”Sunt Dan Barna”. A continuat fără să respire: ”…candidatul alianței USR-PLUS la președinție”. Și a continuat robotul. Printre altele, mi s-a spus că primesc mesajul pentru că ”la un moment dat”, m-am înscris în baza ”lor” de date. Nici nu știam că au bază de date și întrebarea e: ”De ce m-aș înscrie în baza unui partid de date?”.
Schimb de replici imaginar
În continuare, dl Dan Barna, în monologul său cu electoral, spune: ”Aș fi vrut să vă pot suna personal”. Ultima oară, nu mi-a răspuns la telefon. Deci adresarea emoțională, pe motiv că ”mai e foarte puțin până la alegeri”, chiar nu e pentru tot electoratul. În continuare, mi-a spus că alegerile nu sunt doar despre el, Dan Barna. ”Da, corect, mai sunt 13 candidați”, mi-am spus, în gând, evident, că nu vorbeam și eu singură. M-a corectat rapid că ar fi ”și despre schimbare”. În vreme ce Klaus Iohannis și PNL se laudă cu referendumul pe justiție și scorul PNL de la alegerile europarlamentare, Dan Barna spune că ei au început schimbarea la alegerile din mai. După ce-mi vorbește despre schimbare, de parcă toți vedem la fel România, domnul Dan Barna îmi spune să vorbesc cu ”rudele, cu vecinii, cu prietenii” ca să mergem la vot.
I-am spus bunicii mele, după acest telefon, un singur lucru: să meargă la vot și-n primul tur, pentru ca în al doilea tur să nu aibă de ales între ce au votat alții, indiferent ce opțiune are. Și avem opțiuni diferite.
Dan Barna mi-a mai zis să mergem la vot ca să nu fie PSD în al doilea tur. Mergem la vot, dar nu-i putem oferi această garanție.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.