Lucianna Vagneti, ploieșteanca originară din Brazilia, în cursa SURVIVOR România!

4 ianuarie 2023  |  09:38  |  👁 948 Vizualizari


Lucianna, originară din Brazilia, este de 11 ani în România și și-a întemeiat o familie alături de Constantin Vagneti, ploieșteanul împreună cu care are două fetițe superbe. După provocarea de a rămâne în România, alături de iubitul ei care i-a devenit soț, Lucianna – care este personal trainer – va fi unul dintre participanții la cel mai dificil concurs de supraviețuire în condiții extreme: SURVIVOR. De săptămâna viitoare, de pe 9 ianuarie, îi vom putea urmări performanțele Luciannei pe ProTV și pe Voyo.ro.

”Sunt încântată să anunț că voi fi una dintre concurentele din noul sezon @survivorromania.oficial. Sunt pregătită pentru a face față provocărilor fizice și mentale care vor veni cu această emisiune și sunt nerăbdătoare să împărtășesc experiența mea cu voi pe Instagram, Facebook și TikTok. Urmăriți-mă pentru a vedea cum dau totul pe teren și cum învăț să supraviețuiesc în condiții extreme. Va fi o călătorie emoționantă și sper să mă susțineți pe tot parcursul ei! Luni, Marți, Miercuri de la 20:30 pe @protv_romania si @voyo.ro”, este anunțul făcut de Lucianna, căreia îi vom ține pumnii strânși pe tot parcursul evoluției ei în concurs. (sursa foto: Facebook/Lucianna Vagneti)

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.