Legea certificatului verde la locul de muncă ar putea fi refăcută de la zero. Proiectul de lege a rămas în aer, blocat în dezbatere la Camera Deputaţilor. Între timp, s-a luat în calcul inițierea unui alt proiect la propunerea ministrului Sănătăţii. Parlamentul să dezbată şi să aleagă cea mai bună variantă, este poziția premierului Ciucă.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a propus ca legea obligativității certificatului verde la locul de muncă să fie introdusă în funcție de creșterea numărului de cazuri, potrivit unor surse guvernamentale. Totodată numele de certificat verde ar urma să fie schimbat cu cel de certificat “STOP COVID”.
Dacă în ultimele 3 săptămâni numărul cazurilor de COVID a crescut cu 1,5% atunci se va introduce certificatul “STOP COVID”. Se va renunța la el atunci când în ultimele 2 săptămâni scade sub 1 la mia de locuitori. Acesta ar fi mecanismul de funcționare.
Cât privește la ce ar urma să includă certificatul STOP COVID, Rafila preciza săptămâna trecută că, documentul trebuie să respecte toate cele trei variante
Întrebat marți despre certificatul verde la locul de muncă, premierul Nicolae Ciucă a spus: ”Au fost discuţii aseară. În momentul de faţă, este un proiect de lege în dezbatere la Camera Deputaţilor şi s-a luat în discuţie să se iniţieze un alt proiect la iniţiativa ministrului Sănătăţii (…) Din discuţiile avute cu domnul ministru al Sănătăţii, este vorba despre introducerea unor elemente de timp, care să fie stabilit în funcţie de indicatorii de incidenţă şi ar exista o claritate în aplicarea lui”.
din legislația UE, adică vaccinare, trecere prin boală sau testare.
Întrebat dacă ar fi de acord ca certificatul verde să nu se aplice permanent, Ciucă a precizat: ”Asta am discutat şi am solicitat domnului ministru să avem partea acesta de aplicabilitate a lui dependentă de indicatorii de incidenţă”. Întrebat cu care dintre variante ar fi de acord, Ciucă a afirmat: ”Sunt de acord ca Parlamentul să dezbată şi să aleagă cea mai bună variantă”.
Florin Cîţu a declarat că nu a văzut şi nu ştie ce prevede noul proiect de lege pentru introducerea obligativităţii certificatului verde la locul de muncă care ar putea fi asumat de Guvern şi ulterior adoptat de Parlament. Liderul PNL a adăugat că premierul Nicolae Ciucă a fost de acord să existe un nou proiect privind certificatul verde, însă în opinia sa depunerea unei noi propuneri legislative în Parlament va întârzia campania de vaccinare.
Și Kelemen Hunor a declarat că nu s-a stabilit dacă proiectul existent, care nu a fost aprobat de Senat şi se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor, va fi amendat sau dacă va fi propus spre legiferare un nou proiect.
„Ideea este să legăm de incidenţă. Dacă creşte incidenţa, atunci în anumite situaţii vei folosi certificatul de vaccinare sau test, dacă mergem în această direcţie. (…) Încă nu ştim exact care va fi propunerea ministrului Sănătăţii, au fost nişte discuţii prealabile. Probabil că săptămâna viitoare va fi un proiect în faţa colegilor, ideea e să încercăm până la sfârşitul sesiunii parlamentare să reglementăm prin lege ceea ce este de reglementat”, a explicat viceprim–ministrul.
Kelemen a subliniat că el insistă pentru vaccinare, pentru că de-a lungul deceniilor vaccinul a salvat milioane de vieţi, însă consideră că „nu poţi să vaccinezi tot poporul dacă nu doreşte„, arătând că oamenii trebuie convinşi că „vaccinarea face diferenţa între viaţă şi moarte”.
Liderul UDMR nu susţine testarea gratuită pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2. „În principiu, eu nu-s de acord cu testarea gratuită, fiindcă statul îţi asigură vaccin pe gratis, nu trebuie să plăteşti”, a punctat liderul maghiar.
PNL va opta pentru varianta cea mai înțeleaptă și rapidă a certificatului verde, spune Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. ”Din păcate, dezbaterea parlamentară s-a întârziat destul de mult (…). La acest proiect legislativ s-au strâns până în momentul de față peste 40 de pagini de amendamente. În egală măsură, există și o presiune publică vizavi de adoptarea sau respingerea acestui proiect (…). Dacă domnul Rafila sosește, cum spunea și domnul președinte Marcel Ciolacu, cu un nou proiect privind acest certificat verde în 48 de ore, vom opta pentru varianta cea mai înțeleaptă și rapidă”, a spus Stroe.
În opinia purtătorului de cuvânt al PNL, „variante îndulcite sau variante care să se plieze pe așteptările unei categorii sociale, care de exemplu e împotriva acestui vaccin nu ar trebui să-și găsească loc în decizia noastră, adică nu ar trebui să fim influențați, este o chestiune de natură medicală, sunt măsuri care s-au luat peste tot în întreaga Europă”.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.