La Spitalul Județean de Urgență Ploiești a ajuns prima parte a noilor echipamente medicale performante

22 noiembrie 2019  |  11:13  |  👁 436 Vizualizari


Specializarea personalului medical și aparatura medicală performantă sunt, alături de asigurarea condițiilor specifice unui spital modern, punctele forte ale unei instituții medicale.
Cu fondurile alocate de Ministerul Sănătății, sub conducerea Sorinei Pintea, Spitalul Județean de Urgență Ploiești a achiziționat o mare parte a echipamentelor medicale solicitate de către personalul medical pentru buna desfășurare a activității.
După finalizarea procedurii de achiziție, firmele contractante au început furnizarea, pe etape, a aparaturii medicale destinate creșterii calității actului medical.
Primele două secții care au primit deja o parte a echipamentelor medicale sunt Interne I și Neurologie. Aici au ajuns ecografe de mare performanță, cu ajutorul cărora pacienții vor avea parte de o diagnosticare foarte precisă. La Secția Interne, afecțiunile pacienților internați vor fi evaluate mult mai rapid, inclusiv prin efectuarea de puncții sau biopsii hepatice cu ghidaj ecografic. Ecograful nou de la Secția Neurologie va fi utilizat pentru detectarea stenozelor vasculare la pacienții cu accident vascular cerebral ischemic, fiind util atât pentru stabilirea tratamentului în cazul unui AVC acut, cât și pentru evaluarea eficienței tratamentului la pacienții trombolizați.
Lucrările pentru reabilitarea spațiilor din locația Nord, obținerea de finanțare europeană pentru extinderea, recompartimentarea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe și a ambulatoriului integrat al spitalului sunt continuate, astfel, cu dotările necesare secțiilor.

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.