Lucrările la Grădinița cu program prelungit din Valea Călugărească sunt în toi. Investiția depăşeşte 2,5 milioane de lei și este realizată, în cea mai mare parte, din fonduri venite prin PNDL.
Proiectul vizează reabilitarea imobilului, dotarea acestuia și reconfigurarea, astfel încât capacitatea unității de învățământ să ajungă la 60 de copii, conform numărului de solicitări înregistrate în ultimii ani. Autoritățile locale au anunțat și că personalul angajat va fi suplimentat cu două persoane, astfel încât să fie asigurat necesarul pentru noul număr de grupe.
„Numărul maxim de copii înscrişi la grădiniţă în anii anteriori a fost de 60 de copii, motiv pentru care, în urma reabilitării, grădiniţa va fi dotată şi configurată pentru a adăposti 60 de copii, dispuşi în trei grupe a câte 20. Tot ca urmare a procesului de reabilitare, va fi necesară suplimentarea personalului angajat, cu 2 persoane. Dotările construcţiei sunt învechite, o parte din ele nu mai prezintă siguranţă în exploatare şi nu mai corespund necesităţilor actuale ale utilizatorilor. Prin acest proiect de reabilitare, se urmăreşte realizarea tuturor lucrărilor care sunt necesare pentru a aduce clădirea la un nivel care să corespundă cerinţelor şi nevoilor actuale de confort şi siguranţă în exploatare în vederea redării acesteia localnicilor. Valoarea totală a investiţiei în urma finalizării procedurilor de atribuire este de 2.579.363 de lei, inclusiv TVA, din care: cheltuieli eligibile (de la bugetul de stat prin PNDL) – 2.397.659 de lei, inclusiv TVA, şi cheltuieli neeligibile (de la bugetul local) – 181.704 de lei, inclusiv TVA”, au explicat reprezentanții Primăriei Valea Călugărească.
“Investiţia în Grădiniţa cu program prelungit din Valea Călugărească, la fel ca toate investiţiile care s-au derulat în instituţiile de învăţământ din localitate, sunt investiţii pentru copiii noştri, pentru viitorul comunităţii noastre, investiţii care au ca scop crearea de condiţii moderne pentru pregătirea şi educarea lor”, a declarat primarul comunei, Vasilică Neacşu.
Sursa: telegrama.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.