Întâlnire pe tema poluării în București, Brașov și Iași, la Ministerul Mediului

20 ianuarie 2020  |  14:11  |  👁 499 Vizualizari


O întâlnire pe tama poluării are loc luni la Ministerul mediului, cu reprezentanții a trei orașe: București, Brașov și Iași. Municipiile se confruntă cu probleme reale privind poluarea și se află sub monitorizarea Comisiei Europene sau chiar în aşteptarea unui verdict de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Bucureștiul așteaptă verdictul CJUE, anunțase în urmă cu câteva zile ministrul mediului, Costel Alexe, iar amenda poate fi de la 100.000 la 400.000 de euro, potrivit Agerpres.

Să înțelegem ca Ploiești nu este un oraș poluat?

„Din păcate, în ultimii ani, poluarea aerului în Bucureşti a fost din ce în ce mai mare şi mai alarmantă de la an la an. Deşi aveam la Bucureşti un plan de măsuri, el nu este implementat aşa cum ar trebui. Dacă ar fi implementat aşa cum ar trebui, nu mai aveam atât de multe zile cu valori ridicate sau depăşiri în fiecare an.

Primăria Capitalei, având în vedere că este astăzi în procedură de contencios cu Comisia Europeană şi din păcate nu a reuşit ani la rând să convingă Comisia că situaţia se îmbunătăţeşte, suntem astăzi în situaţia în care doar aşteptăm verdictul.

Nici măcar nu am mai dat voie României să se apere în faţa Comisiei Europene, aşteptăm din moment în moment verdictul, care va însemna pentru România o amendă de între 100.000 şi 400.000 de euro până vom reuşi să ajungem să avem zile fără depăşiri”, a spus Costel Alexe. Ministrul Mediului a subliniat că în prezent România se află, în relaţia cu Comisia Europeană, în procedura de infringement pe cele trei oraşe, Bucureşti, Braşov şi Iaşi.

Guvernul PNL împreuna cu Primarul Adrian Dobre nu acordă atenție poluarii din Ploiești

„Le-am anunţat instituţional (administraţiile celor trei oraşe – n. r.) că le-am invitat pe data de 20 ianuarie la minister să discutăm despre ceea ce ar trebui să facă, pentru că Ministerul Mediului este cel care poartă corespondenţa cu CE. Braşov, Iaşi şi Bucureşti, din păcate Bucureşti fiind în această procedură de contencios”, a adăugat ministrul mediului.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.