Primăriile vor stabili impozitul în funcție de tranzacțiile din piață, înregistrate la notari, și nu după evaluările pe care le aveau deja direcțiile fiscale, care nu mai erau actuale.
Până la finalul anului, fiecare proprietar ar trebui să primească o notificare, cu valoarea impozitului stabilită pentru locuința lui, lucru considerat imposibil de autorități.
Socotelile făcute de unele primării din țară după modificarea modului de calcul al impozitelor pe proprietate arată că de la anul viitor românii vor plăti mai mult pentru terenurile și locuințele pe care le dețin.
Această majorare – spun specialiștii – apare pentru că din 2023 se renunță la intervalul de cote de impozitare care există acum și se aplică doar un nivel de 0,1% pentru clădirile rezidențiale și 0,5% pentru cele nerezidențiale. În plus, valoarea impozabilă va fi cea din studiile de piață ale notarilor, care fac referire la o valoare orientativă a proprietăţilor imobiliare.
Odată majorate impozitele, primăriile sunt obligate să le comunice oamenilor cât au de dat. Cei care nu sunt de acord vor avea termen o lună să aducă obiecții. Responsabili nu au precizat în legislație şi ce se întâmplă cu nemulțumiții.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.