Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea Secţiei speciale de arestare preventivă a fostului procuror Mircea Negulescu, acesta fiind plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, el având interdicţia să plece din ţară şi să ia legătura cu Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, care sunt părţi vătămate în dosar.
Potrivit deciziei instanţei, Mircea Negulescu trebuie să se prezinte periodic la Poliţia Ploieşti şi nu are voie să comunice sau să ia legătura, direct sau indirect, cu persoanele vătămate Sebastian Ghiţă, Victor Ponta, Chirilă Sorin Adrian şi Iordăchescu Ionuţ Alexandru şi nici cu martorii Stroe Cecilia Cristina, Bănică Monica Gabriela, Vlad Cosma, Păvăleanu Marcel Cristian şi Bizniche Gheorghe. Dacă îşi încalcă obligaţiile impuse de controlul judiciar, fostul procuror Mircea Negulescu zis „Portocală” riscă să fie arestat preventiv.
Negulescu este acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase, în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul „Tony Blair”, care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul premier Victor Ponta.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii de la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) îl acuză pe Mircea Negulescu de săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă (6 infracţiuni), represiune nedreaptă (4 infracţiuni), instigare la represiune nedreaptă în modalitatea participaţiei improprii, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, inducerea în eroare a organelor judiciare în forma instigării şi în modalitatea participaţiei improprii, fals intelectual, abuz în serviciu (4 infracţiuni) şi constituirea unui grup infracţional.
„În fapt, primul inculpat, în calitate de procuror de caz la DNA – ST Ploieşti, cu ajutorul celui de al doilea inculpat, ofiţer de poliţie judiciară, ar fi procedat la ticluirea modului de sesizare şi a întregului material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA – ST Ploieşti, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane, ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 persoane, precum şi măsuri neprivative de libertate constând în control judiciar faţă de 3 persoane, despre care cunoştea că sunt nevinovate, şi ar fi determinat judecătorul de drepturi şi libertăţi să dispună, fără vinovăţie, arestarea preventivă a unei persoane în baza materialului probator plăsmuit”, precizează Parchetul General.
Totodată, Mircea Negulescu este acuzat că ar fi determinat 4 persoane, „prin corupere, prin constrângere sau prin alte fapte cu efect vădit intimidant”, să dea declaraţii mincinoase în cele două dosare instrumentate, ar fi determinat 3 persoane să formuleze, ca urmare a constrângerii exercitate asupra lor, denunţuri cu privire la existenţa unor fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că acestea sunt nereale, ar fi procedat la falsificarea denunţurilor şi a declaraţiilor acestor persoane prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum şi la clasificarea denunţurilor ticluite în numele a doi dintre denunţători.
„Toate aceste fapte ar fi fost săvârşite în cadrul unui grup infracţional organizat, în scopul ticluirii celor două dosare ale DNA – ST Ploieşti, pentru învinuirea pe nedrept a unor persoane, deşi cunoşteau că acestea sunt nevinovate”, mai menţionează Parchetul General.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.