Emoții uriașe! Primele rezultate ale sesiunii speciale a Bacalaureatului vor fi publicate

10 iulie 2020  |  05:37  |  👁 806 Vizualizari


Primele rezultate ale sesiunii speciale a examenului de Bacalaureat vor fi publicate vineri, potrivit calendarului aprobat Ministerului Educației și Cercetării.

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2020, pentru candidaţii care au avut probleme de sănătate în timpul primei sesiuni şi nu au putut susţine probele scrise din motive medicale, a început luni cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Marți, candidații au susținut proba scrisă obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie, miercuri proba la alegere a profilului şi specializării, iar joi proba la Limba și literatura maternă.

Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenţi ai clasei a XII-a.

Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, în 9 judeţe (Alba, Arad, Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman şi Timiş) nu s-au consemnat situaţii care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală susţin această etapă 12 candidaţi, iar în judeţele Caraş Severin, Tulcea şi Vaslui un singur candidat.

Primele rezultate ale sesiunii speciale BAC 2020 vor fi afişate vineri, până la ora 12.00.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.