Educaţia şi digitalizarea trebuie să devină priorităţi naţionale post-Covid

20 iulie 2020  |  08:11  |  👁 172 Vizualizari


Epidemia de coronavirus şi restricţiile de circulaţie au arătat cât de deficitară este România la capitolul digitalizare, dar şi cât de necesar este să acţionăm pentru a recupera aceste decalaje. Investiţia în educaţie, în dezvoltarea competenţelor digitale trebuie accelerată, aceasta fiind singura soluţie ce poate asigura competitivitatea economiei, întărirea coeziunii sociale şi creşterea rezilienţei în faţa riscurilor şi provocărilor viitoare. Examenele naţionale relevă an de an deficienţele sistemului de educaţie în ceea ce priveşte capacitatea acestuia de a furniza aptitudini şi competenţe relevante pentru piaţa muncii, dar şi de a fi echitabil, adică de a oferi elevilor şanse egale să înveţe şi să evolueze.

În acest an, problemele structurale ale învăţământului românesc au ieşit şi mai acut în evidenţă, pe fondul restricţiilor impuse de epidemia de coronavirus. Practic, Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul au venit după trei luni în care cei care nu au avut acces la internet şi la dispozitive mobile au rupt contactul cu şcoala. Şi nu sunt puţini. Ministerul Educaţiei a subevaluat realitatea, vorbind despre 250.000 de mii de elevi care nu au avut resursele necesare desfăşurării activităţilor didactice on-line.

În realitate, aproape 1 milion de copii au fost lipsiţi de acces la educaţie în România de la închiderea şcolilor. Faptul că există decalaje majore, inclusiv în privinţa accesului la educaţie, între mediul urban şi cel rural a devenit, din nefericire, o axiomă a societăţii româneşti. Dar, examenele naţionale din acest an au urmat unei perioade de trei luni de accentuare a decalajelor între elevi. Iar rezultatele au confirmat acest lucru.

Doar la Evaluarea Naţională s-au înregistrat diferenţe majore între rural şi urban: cca. 40% dintre elevii din mediul rural au obţinut medii sub 5, de aproape trei ori mai mult decât elevii din urban. Dacă nu înţelegem aceste realităţi şi nu acţionăm rapid, vom asista la accentuarea a două clivaje – unul intern, între cei care au şi cei care nu au acces la educaţie digitală şi la formarea competenţelor digitale, şi altul extern, între România şi restul UE.

Deja acest decalaj extern este mare, iar raportul DESI lansat recent de Comisia Europeană reprezintă, din acest punct de vedere, un semnal de alarmă extrem de puternic şi de serios. Practic, România se menţine în partea de jos a clasamentului în plan digital.

Deşi suntem pe locul cinci la viteza internetului, aproape o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul şi mai puţin de o treime au competenţe digitale cel puţin elementare. Potrivit datelor publicate recent de Eurostat, 56% dintre tinerii români au competenţe digitale de bază sau mai înalte, procent care ne plasează pe ultimul loc în UE în clasamentul competenţelor digitale în rândul persoanelor cu vârste între 16 şi 24 de ani.

În condiţiile în care competenţele digitale sunt tot mai necesare în aproape toate domeniile de activitate, lipsa lor – care pleacă în primul rând de la sistemul de educaţie – subminează grav şansele unui număr foarte mare de români pe piaţa muncii. Dacă nu se schimbă nimic, mulţi tineri nu-şi vor găsi locul în economia viitorului apropiat. Potrivit raportului privind indicele economiei şi societăţii digitale (DESI), România are o performanţă slabă în ceea ce priveşte digitalizarea întreprinderilor, dar şi serviciile publice digitale. La ambele capitole suntem pe ultimele locuri în UE. Criza coronavirus pare să fi amplificat activitatea online, atât a instituţiilor publice, cât şi a actorilor economici privaţi, dar, pe datele din 2019, doar 11% dintre IMM-uri fac vânzări online (media UE – 18%) şi 8% utilizează platformele de comunicare socială (media UE – 25%).

În ceea ce priveşte serviciile publice, interacţiunea online dintre cetăţeni şi instituţii este una limitată, cauza fiind, pe de o parte, gradul scăzut de digitalizare al administraţiei publice, iar pe de altă parte, deficitul de competenţe digitale. Suntem forţaţi să acţionăm! O putem face într-un mod structurat şi planificat, stabilind obiective şi dezvoltând proiecte care să genereze consens politic şi social, sau o putem face conjunctural, sporadic şi neprofesionist, împinşi de la spate de Uniunea Europeană. Până acum, s-a aplicat doar a doua variantă.

Din fericire pentru noi, Uniunea Europeană pune un puternic accent pe dezvoltarea competenţelor digitale, care sunt vitale pentru dubla tranziţie, verde şi digitală, iar obiectivele stabilite sunt extrem de generoase.

Spre exemplu, prin recent-lansata Agendă pentru competenţe în Europa, Comisia Europeană îşi propune ca până în 2025 proporţia de adulţi cu vârste între 16 şi 74 de ani care deţin cel puţin competenţe digitale de bază să fie de 70% (cu 25% mai mult faţă de 2019). De asemenea, Comisia îşi doreşte ca 30% dintre persoanele cu vârste între 25 şi 64 şi cu un nivel scăzut al calificării să treacă printr-un proces de formare şi învăţare. Iar pentru aceste obiective sunt stabilite deja şi direcţii de acţiune explicite. Ceea ce vedem este că la nivelul Uniunii Europene există o efervescenţă crescută în privinţa digitalizării economiei, a administraţiei şi serviciilor publice, în paralel cu o atentă preocupare pentru creşterea competenţelor digitale ale cetăţenilor. În România, însă, interesul pentru acest domeniu este mai degrabă marginal şi exprimat cel mult declarativ.

De altfel, până nu demult, în structura Guvernului a existat un minister dedicat – Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – care între timp a dipărut, iar despre un model, o viziune şi o abordare coerentă pe o zonă vitală în contextul actual nici nu poate fi vorba. Premierul sau ministrul Muncii vorbesc despre digitalizare şi despre cum vor da oameni afară din administraţia publică, dar nu par să înţeleagă dimensiunea acestui fenomen şi importanţa gestionării lui într-o manieră profesionistă, ca parte a unui proiect de dezvoltare. Opţiunea României şi a guvernului său actual este de a reacţiona punctual la diferiţi stimuli externi – şi nici măcar atunci într-o manieră adecvată.

Programul electoral al PNL, denumit Plan naţional de investiţii şi relansare economică, abundă în sloganuri, în obiective şi măsuri generale, fără o corelaţie logică între ele, fără o direcţie clară şi o viziune asumată. Mai mult, acesta nu relevă nicio intenţie şi niciun plan concret pentru creşterea competenţelor şi nivelului de educaţiei. Pur şi simplu, guvernul PNL pare că nu înţelege paradigma în care ne aflăm şi în care investiţia în competenţe, în calificarea forţei de muncă reprezintă cheia pentru asigurarea competitivităţii economiei şi a bunăstării românilor.

Acesta este şi motivul pentru care România nu participă în mod activ la dezbaterea europeană privind tranziţia digitală şi nici nu pompează resurse în această direcţie, deşi ele există, pentru că Uniunea Europeană le pune la dispoziţia statelor membre. Pentru perioada 2021-2027, atât bugetul multianual al UE, cât şi Planul de redresare economică propus de Comisie oferă resurse semnificative pentru investiţii în competenţe şi în digitalizare.

UE va aloca aproximativ 86 de miliarde de euro prin Fondul Social European, 26 de miliarde de euro prin Erasmus, 3,6 miliarde prin InvestEU, 9,2 miliarde prin Digital Europe şi aproximativ 560 de miliarde prin Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă. Sunt sume importante care arată direcţia spre care Uniunea şi statele membre ar trebui să se îndrepte, mai exact educaţia axată pe dezvoltarea de noi competenţe, în special cele digitale. Decidenţii trebuie să se asigure că cele aproape 80 de miliarde de euro existente acum (doar) pe hârtie vor rămâne efectiv în buget la dispoziţia noastră. De asemenea, cel puţin la fel de important este să creştem capacitatea de a accesa aceste fonduri, de a avea proiecte mature, integrate unei strategii care să susţină economia, să creeze noi oportunităţi de dezvoltare şi care să ofere beneficii concrete pentru cetăţeni. Iar tranziţia digitală, cu tot ceea ce presupune ea, este o dimensiune cheie. România are nevoie de o strategie clară, coerentă şi realistă privind digitalizarea şi de propria agendă pentru competenţe, fără de care educaţia va continua să fie ruptă de realităţile pieţei muncii şi de provocările epocii în care trăim, economia se va zbate fără resursele umane calificate de care are nevoie, iar dezvoltarea va rămâne mereu doar un obiectiv. Numai prin investiţii consistente în abilităţile digitale şi în educaţia digitală vom putea ţine ritmul şi avem şanse la dezvoltare în anii care vin.

Sursa: adevarul.ro

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.