Din 10 iunie, INML nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere / Decizia directorului Institutului de medicină legală București vine după ce societatea civilă a atras atenția asupra acestei testări condamnate de OMS și care încă se practică în centre județene de medicină legală și la INML

15 iunie 2022  |  05:31  |  👁 210 Vizualizari


INML nu mai eliberează începând cu 10 iunie certificate de virginitate la cerere, indiferent de vârstă, potrivit unei note semnate de directorul INML George Cristian Curcă, și postate de Diana Oncioiu, jurnalistă Dela0.ro, care a scrie un articol în care semnala că “cel puțin patru institute de medicină legală și 25 de servicii județene de medicină legală continuă să elibereze certificate de virginitate pentru fete și femei, deși Națiunile Unite și Organizația Mondială a Sănătății au cerut încă din 2018 interzicerea acordării acestor certificate.”
  • Pe 6 iunie a fost lansată o campanie la nivel național, pentru eliminarea testelor de virginitate. Autorii campaniei #Denetestat atrag atenția că aceste teste continuă să fie aplicate în România – circa 1.000 au fost înregistrate în 2019 – în pofida faptului că este o testare medico-legală abuzivă și traumatizantă pentru tinere.

Nota emisă de directorul Institutului Național de Medicină Legală precizează:

  • “Având în vedere îngrijorările exprimate în societatea civilă privind calificarea testării virginității drept o practică vătămătoare de natură să creeze o presiune socială asupra femeii aptă de a determina discriminare și excluziune socială precum și încălcarea unor drepturi civile precum dreptul la intimitate integritatea Integritate fizică și dreptul la libertate.
  • Având în vedere recomandările Comitetului națiunilor Unite pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femei cât și privind drepturile copilului, Organizația Mondială a Sănătății, în cadrul raportului special privind eliminarea acestei virginității: o declarație interinstituțională WHO RHR / 18.15.2018, se dispune:

Art. 1 Eliminarea practicii testării virginității la femei la cererea persoanelor fizice indiferent de vârsta persoanei la camera de gardă a INML – MM, a examinării integrității himenale precum și a constatării virginității de către medicul legist în INML-MM, precum și eliberarea certificatului medico legal asupra stării de virginitate unei femei la nivelul INML- MM începând cu data de 10.06. 2022.

Art. 2 In cazul în care există suspiciuni cu privire la comiterea unui act sexual, raport sexual sau oricăror alte infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, se aduce la cunoștință solicitantului că determinarea că examinare medico legală genitală se va efectua numai în procedura oficială la solicitarea poliție, medicilor legiști revenindu-le obligația de a anunța de îndată organele judiciare.

Informații de context

Campania #Denetestat a fost lansată de Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (VIF) și are drept scop “eliminarea testelor de virginitate din legislația din România.”

Ea include un scurt film, în care protagonista este o adolescentă supusă acestui examen chiar în preajma simulărilor pentru Bac și care povestește despre anxietatea cu care se confruntă. Totodată, a fost lansată o petiție online adresată Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății și Institutului Național de Medicină Legală, prin care se cere scoaterea testelor de virginitate în afara legii.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.