În acest sens ar urma să se facă „FamilyStart”, pentru „facilitarea accesului la finanţare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți şi până la 45 de ani neîmpliniți, care își întemeiază o familie și care au venituri de până la maximum 7.500 de lei net per familie, luându-se în calcul veniturile ambilor soţi sau parteneri de viaţă”.
Asta deși Gabriela Firea spunea, printre altele, când a anunțat proiectul că „nu se cere dovada unor venituri”.
Conform documentului, facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 75.000 lei, în proporţie de 80%, de către stat, prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea comisionului de analiză și de gestiune adiacente creditului/garanției.
• dobânda aferentă programului este IRCC trimestrial plus o marjă de 5,5%
• comisionul de analiză al băncii este de 0,2% la acordare
• comisionul de gestiune a garanţiei este de 0,4% anual
Singurele cheltuieli suportate de Ministerul Familiei sunt cele privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor.
Plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei.
Proiectul prevede și un alt program: StudentInvest pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți şi până la 31 de ani neîmpliniți, care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ superior autorizat de către Ministerul Educației.
Facilitarea accesului la finanţare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 50.000 lei, în proporţie de 80%, de către stat, prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului.
În acest caz, plăţile de dobândă pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor vor fi suportate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de grație, iar beneficiarul va trebui să stabilească de comun acord cu finanţatorul o perioadă de graţie, nu mai mare de 5 ani, începând de la data acordării creditului.
Plafonul de garantare pentru anul 2022 este de 250 milioane lei.
Cei care nu plătesc la scadenţă ratele creditului, sumele plătite de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, reprezentând dobânzi, comisioane şi speze bancare, se recuperează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
IMPORTANT: Pentru acordarea creditului, beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este angajat.
Pentru tinerii care se angajează în termen de 4 luni de la finalizarea studiilor de licență, angajatorul depune lunar la Agenția Națională de Administrare Fiscală documentația necesara în vederea scutirii de la plata impozitului pe salariu, în limita a maximum 500 lei/lună, pentru o perioada de 2 ani, începând cu data angajării, iar tinerii deja angajați beneficiază de scutirea plații impozitului pe salariu din prima luna după promovarea examenului de licență.
Se consideră cheltuieli eligibile:
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.