Copil de 13 ani, atacat de o haită de câini în Teleorman: ”Doar o minune a făcut să nu fie ucis”

25 ianuarie 2023  |  09:23  |  👁 177 Vizualizari


Un băiat de 13 ani, care se afla pe un scuter a fost atacat de o haită de 6 câini în comuna Conțești, din județul Teleorman.

Rănit, băiatul a reușit să se refugieze într-o curte și să-și anunțe tatăl, care l-a urcat într-o mașină și a gonit spre spital. Viteza mare a atras atenția unui echipaj de poliție, care i-a oprit. După ce le-a fost explicată situația, polițiștii au pornit sirenele și girofarul și au escortat mașina până la spital. „La data de 24 ianuarie, a.c., în jurul prânzului, un minor în vârstă de 13 ani, din municipiul București, care se afla în vizită la bunici, în comuna Conțești, județul Teleorman, în timp ce se deplasa pe un moped în extravilanul comunei, ar fi fost atacat de 6 câini comunitari, ulterior acesta reușind să se refugieze în curtea unei persoane. În urma evenimentului, minorul a suferit răni pe corp, fiind transportat de tatăl său la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale,” a transmis Poliţia Judeţeană Teleorman. Copilul a primit de îndată îngrijiri și se află în afara oricărui pericol, iar polițiștii încearcă să afle dacă respectivii câini au sau nu stăpâni.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.