Consiliul Județean Prahova prezintă condițiile în care părinții pot beneficia de zile libere în caz de închidere temporară a școlilor

16 martie 2020  |  07:11  |  👁 1359 Vizualizari


Reprezentanții Consiliului Județean Prahova -anunță că, la data de 14.03.2020 s-a publicat în Monitorul Oficial Legea nr. 19/2020 ce prevede acordarea de zile libere în caz de închidere temporară a unităților de învățământ. Potrivit acestei legi, părinții pot beneficia de zile libere dacă sunt întrunite următoarele condiții de aplicare:

Situații: când creșele, grădinițele, școlile – din sistemul public, privat și confesional – sunt închise temporar din cauze meteorologice sau situații extreme decretate astfel de autorități;

Copii: până la 12 ani (respectiv, până la 18 ani pentru cei cu dizabilități) din școli publice sau private;

Părinți: dacă locul de muncă (public sau privat) nu prevede posibilitatea muncii de la domiciliu sau telemunca. „Părinte” este și cel din familia monoparentală și cel care, în locul părintelui, este reprezentant legal al copilului;

Drepturi: Angajatorul este obligat să acorde zile libere plătite pe toată perioada în care autorităţile decid închiderea școlilor;

Excepție: Este nevoie de acordul angajatorului pentru angajații din domeniul energetic, nuclear, sanitar, radio/tv public, telecomunicații, CFR, transport în comun, salubritate, aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă;

Procedura: un singur părinte poate beneficia de acest drept; el va depune o cerere la angajator; va atașa declarația pe propria răspundere a celuilalt părinte cum că nu beneficiază de același drept (pentru familia monoparentală nu se aplică această cerință);

Venit: indemnizația pentru fiecare zi liberă este de maxim 75% din salariu de bază, însă nu mai mult de corespondentul în zile raportat la un câștig brut lunar de 4.072 lei.

Aveți mai jos modelul tipizat pentru solicitarea acestui drept, adaptabil fiecărei unități / instituții:

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.