Ciucă: Prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră va intra în sistem la sfârșitul lunii iunie

18 mai 2022  |  11:51  |  👁 429 Vizualizari


Legea offshore va fi adoptată azi în Parlament, fapt care va crea predictibilitate și posibilitatea ca investițiile în exploatarea resurselor offshore si onshore să poată să demareze, a precizat miercuri premierul Nicolae Ciucă în cadrul RBL Summit 2022.

„În privința resurselor de gaze, astăzi se va aproba legea offshore in Parlament. Vom crea astfel predictibilitatea si posibilitatea ca investitiile atat in exploatarea resurselor offshore cat si onshoire sa poată să demareze.

De altfel, primul proiect va demara luna viitoare. Este vorba de investițiile pe care Black Sea Oil&Gas le-a facut în Marea Neagră și după întâlnirea de ieri avem certitudinea că la sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz extras din Marea Neagră care va intra în sistem.”, a declarat miercuri premierul Nicolae Ciucă.

„Sigur urmează celelalte care țin de investiții, de o perioadă de lucru la nivelul companiilor OMV Petrom și Romgaz. Există deja discuțiile și proiectele asigurate astfel încât nu mai târziu de sfârșitul anului 2026, începul anului 2027 să avem resursa de gaz necesară atât pentru asigurarea independenței necesare pentru economia românească si consumul public cât și pentru a putea să dezvoltăm ramuri in industria petrochimică și, de ce nu, să exportăm gaz.”, a spus Ciucă.

Ce gaze naturale ar putea fi extrase din Marea Neagră în acest an: Zăcămintele Ana și Doina și proiectul Midia

Primele gaze naturale care ar putea fi extrase din Marea Neagră de la jumătatea acestui an, potrivit oficialilor români, sunt gazele provenite din zăcămintele Ana și Doina, exploatate de americanii de la Black Sea Oil & Gas. Capacitatea de producţie estimată este de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României.

Gazele naturale din zăcămintele de gaze Ana şi Doina descoperite în anul 2007, respectiv 1995, sunt gestionate în prezent de americanii de la Black Sea Oil and Gas în Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia.

Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil and Gas, își exprima încrederea în luna februarie din acest an că „prin cooperarea constructivă a tuturor părților implicate în construcția proiectului MGD, producția de gaze va începe în al doilea trimestru al anului 2022”, potrivit Mediafax.

La acel moment, șeful BSOG spunea că proiectul MGD este finalizat în proporție de 85%.

  • „Este esențial să fie modificată legea offshore pentru a elimina taxarea suplimentară care distruge investițiile. Prețul ridicat din prezent al gazelor va fi inevitabil urmat de scăderi ale acestuia în cei 10 ani de producție estimați pentru zăcămintele de gaze Ana și Doina”, a mai spus Mark Beacom, citat de Mediafax.

Producția ar fi trebuit să înceapă anul trecut, dar pe fondul unor întârzieri la lucrările necesare pe uscat, finalizarea întregii investiții a fost amânată pentru anul 2022, potrivit Mediafax.

  • Detalii despre proiectul MGD

Proiectul MGD, primul proiect de acest gen construit în zona românească a Mării Negre după anul 1989, constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă submarină la zăcământul Doina şi patru sonde de producţie la zăcământul Ana) şi un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie Ana monitorizată şi operată de la ţărm, amplasată pe zăcământul Ana.

O conductă submarină de 126 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, până la noua staţie de tratare a gazelor din comuna Corbu, judeţul Constanţa. Capacitatea de producţie estimată va fi de 1 miliard de metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul de gaze al României. Gazele tratate vor fi livrate în Sistemul Naţional de Transport operat de SNTGN Transgaz SA la staţia de măsurare a gazelor aflată în cadrul staţiei de tratare a gazelor.

sursahttps://economie.hotnews.ro/stiri-energie-25563805-ciuca-legea-offshore-adoptata-azi-parlament-prima-molecula-gaz-extras-din-marea-neagra-intra-sistem-sfarsitul-lunii-iunie.htm

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.