Unul dintre drumurile naționale care străbat județul Prahova, făcând legătura între Ploiești și Buzău, este DN1B, arteră rutieră importantă dar care are numeroase minusuri. Una dintre hibe este aceea că, pe mai multe porțiuni din acest drum național (care se suprapune peste drumul european E577), există probleme de trafic generate de trecerea de la două benzi (câte una pe sens) la trei benzi de circulație și la patru benzi de circulație.
Strangularea circulației în anumite zone unde se ajunge de la trei sau patru benzi la doar două benzi este simțită de către participanții la trafic, ceea ce a condus la inițierea unui proiect de lărgire la patru benzi a primilor cinci kilometri din această arteră (care pornește din zona comercială de nord a Ploieștiului și ajunge până la giratoriul de la Blejoi) și de modernizare a tuturor intersecțiilor apărute pe traseul respectiv.
Autoritățile din județul Prahova, președintele Consiliului Județean Prahova – Bogdan Toader, primarul comunei Blejoi – Adrian Dumitru, precum și parlamentarul de Prahova Rodica Paraschiv, au solicitat administratorului acestui drum național – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – modernizarea integrală a acestui tronson al DN1B.
Zona de nord a Ploieștiului spre Blejoi a ajuns una deosebit de aglomerată, prin dezvoltarea spațiilor comerciale și apariția unei concentrări masive de magazine care au generat creșterea valorilor de trafic înspre și dinspre municipiu. Consiliul Județean Prahova a realizat noi posibilități de descongestionare a traficului rutier, prin crearea DJ 236 și a pasajului peste DN1, însă arterele rutiere naționale, care sunt administrate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutieră, au nevoie de modernizări pentru a face față cu bine regimului de trafic actual.
Deputatul PSD de Prahova Rodica Paraschiv, membru al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, a explicat de ce este necesară realizarea acestei investiții: “Această modernizare este necesară pentru fluidizarea traficului și creșterea siguranței circulației pe acest tronson de început al drumului național DN1B. Investițiile efectuate atât de către Consiliul Județean Prahova, cât și de către Primăria Blejoi, obiective rutiere aflate la intersecție cu acest drum național, au realizat lărgirea DN1B pe anumite sectoare. Vorbim despre zona pasajului suprateran de la ieșirea din Ploiești spre Păulești, despre giratoriul realizat de Primăria Blejoi la intersecția DN1A cu DN1B, despre zona de acces spre drumul județean DJ 236. Este nevoie, însă, de o modernizare completă, pe toți cei cinci kilometri ai DN1B cuprinși între Ploiești și Blejoi, astfel încât să se elimine efectul de pâlnie în zonele unde se trece de la două benzi pe sens la doar o bandă de circulație pe sens. Este o veste bună demararea procedurilor destinate realizării acestei lărgiri a DN1B, între kilometrul zero și kilometrul cinci, tocmai pentru a dispărea conflictele actuale din trafic”.
Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a transmis mai multe solicitări Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru începerea cât mai urgentă a acestei lărgiri a tronsonului menționat din DN1B. “Este o investiție care ar completa lucrările de infrastructură rutieră efectuate deja de către Consiliul Județean Prahova și de Primăria Blejoi, însă administratorul acestui drum este CNAIR și, prin urmare, toate demersurile trebuie făcute de către această companie. Bineînțeles, acolo unde este cazul, respectiv pentru emiterea autorizațiilor de construire, CNAIR va avea sprijinul autorității județene, pentru că avem tot interesul ca această modernizare să se producă în timp cât mai scurt”, a precizat Bogdan Toader.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.