Ce spune Raed Arafat despre un al doilea val de îmbolnăviri cu COVID-19

10 iunie 2020  |  06:38  |  👁 3462 Vizualizari


Raed Arafat susţine că ar fi “neprofesionist” să spună că un al doilea val de îmbolnăviri cu COVID-19 nu va exista.

“Consider că o continuitate pe o formă, să zicem, mai aranjată, cred că este mai recomandabilă decât să nu avem nicio formă cu care să lucrăm. Deci trebuie să fie o formă, măcar pe perioada cât încă avem măsuri. La momentul în care decidem am intrat în no measures, adică nu avem măsuri, gata, ne-am relaxat, atunci poate să dispară şi să revină, poate, dacă vedem că începem să creştem din nou sau dacă apare valul doi pentru că, dacă apare valul doi, clar că anumite măsuri vor  trebui să fie din nou luate şi adaptate. Poate că dacă ne pregătim mai bine nu trebuie să luăm măsuri atât de dure cât am luat. Asta o să vedem. Dar o formă de stare de alertă va trebui, care va fi conţinutul ei, care sunt lucrurile care pot fi scoase (…) poate că aşa se poate discuta la nivel politic. Eu sper totuşi să se ajungă la o înţelegere pe linie politică, pentru că, ca situaţie, pe linie medicală, pe linia de coordonare nu vom putea să lucrăm într-o situaţie de normalitate totală când noi nu suntem, de fapt, într-o situaţie de normalitate totală”, a afirmat Raed Arafat marţi seară, la Antena 3.
În ceea ce priveşte un eventual al doilea val al epidemiei, medicul a susţinut că ar fi neprofesionist să spună că acesta nu va exista. Mai mult, Arafat a anunţat că autorităţile se pregătesc pentru al doilea val de îmbolnăviri.
“Noi clar ne pregătim pentru valul doi. Că va şi mai puternic, că va fi mai slab decât ăsta, nu poate nimeni să spună. (…) Este foarte greu de spus, cine se aşteaptă să venim şi să spunem «staţi liniştiţi, nu va fi nicio problemă», înseamnă că se aşteaptă la o declaraţie total neprofesionistă. Cine ne atacă pentru că zicem că urmează, poate, un val doi înseamnă că nu înţelege cu ce ne confruntăm şi trebuie să înţeleagă că noi, cei de la situaţii de urgenţă, de la sănătate publică, nu putem să venin şi să spunem «staţi liniştiţi, nu va fi nimic». Noi avem obligaţia acum, mai mult, să ne pregătim”.
Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.