Liberalul Catalin Boboc și-a anunțat demisia din PNL, marți, pe pagina de socializare, după ce în presă a fost dezvăluită informația că s-a branșat ilegal la rețeaua de energie electrică.
Cătălin Boboc a transmis că a luat decizia de a demisiona din Partidul Național Liberal „pentru a nu politiza o situație personală care va fi lămurită și pentru a nu crea în vreun fel presiune”.
Reamintim că Poliția Municipiului Brăila a fost sesizată marți, 4 octombrie, de un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord-Sucursala Brăila, că, în urma unor verificări, ar fi identificat un contor branșat ilegal.
Inspectoratul Județean de Poliție Brăila a trimis o sesizare către Primărie pentru a obține numele persoanei care deține imobilul, iar astfel s -a aflat că cel care deține casa ar fi Cătălin Boboc, fostul președinte PNL Brăila și fost secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii, în perioada 2012-2016.
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.