Sunt trei ani de zbucium pentru Dacia, care în 2019 atingea apogeul vânzărilor sale, un fel de maturitate a brandului, și asta chiar înainte de lansarea noilor generații ale triadei Sandero, Logan și Sandero Stepway. La acel moment, toată lumea aștepta continuarea: se discuta despre viitoarele Lodgy și Dokker, dar și despre un posibil al doilea SUV, mai mare decât Duster, cel care abia se punea pe picioare, după lansarea din 2017.
Au venit însă furtunile: pandemia a dat de pereți cu vânzările tuturor, inclusiv cu cele ale Dacia: producție oprită în primăvara lui 2020, o repornire timidă la începutul verii, haos în Europa cu diferențe de reguli sanitare de la o țară la alta, intrarea în vigoare a noilor norme de poluare și testare a emisiilor. Lansările Sandero – Logan au fost umbrite pur și simplu de condițiile dure din piață, iar debutul în plin al lui Duster a fost și el tras în jos, după doar un an de viață.
Practic, vorbim despre un vârtej despre care se va vorbi mult peste 10 – 20 de ani, din care Dacia s-a trezit cu un minus de peste 200 de mii de mașini: doar 521.000 de automobile vândute în 2020, după ce în 2019 atingea recordul de 736.500 automobile. A fost un șoc comercial, am putea spune, pentru că, oricât de solid ar fi, un business care pierde 30% de la un an la altul sigur nu se simte prea bine. Dar la fel de bine a fost un șoc industrial, pentru cele două uzine, Mioveni în România și Tanger în Maroc.
Producția în România a mărcii Dacia atinsese în 2019 capacitatea maximă a uzinei, 350.000 de vehicule, ceea ce înseamnă că și dacă voia, nu mai putea produce alte mașini. Duster marca propriul record, cu 263.000 de exemplare asamblate la Mioveni, singura fabrică din lume unde este produs cu sigla Dacia. Ce s-a întâmplat în anul următor, după o primă etapă pandemică? La Mioveni erau produse numai 259.000 de autoturisme, o pierdere uriașă, de 100.000 de mașini față de anul anterior. Duster înregistra cea mai mare parte din scădere, cu 183.000 de mașini produse, adică un minus mare, de 80.000 de exemplare.
Anul 2020 a fost, practic, momentul de cădere maximă al celor de la Dacia pe parcursul celor două crize. Pentru că de acolo, vânzările mărcii au luat-o în sus.
Anul 2021 a adus însă schimbări majore în portofoliul mărcii. A fost lansat primul model electric, Spring, care a început livrările din octombrie și a marcat și primele aproximativ 4.000 de exemplare vândute (livrate) în acel an. În același an s-a petrecut însă și rocada pe zona de MPV – LCV. Lodgy a intrat în etapa de scoatere din producție, volumele sale fiind tot mai mici, iar modelul a început să fie eliminat din oferta Dacia pe tot mai multe piețe, pentru a face loc viitorului Jogger. În 2019, Lodgy vindea la nivel global 36.000 de unități, un volum care nu era neapărat strălucitor, comparativ cu celelalte din gamă, dar sigur mai bun decât cea urmat: în 2020 vânzările lui au scăzut la 28.000, iar în 2021, deși marca reîncepuse să crească, a mai scăzut un strop, la 24.000, semnalizând astfel finalul vieții unei caroserii nu tocmai iubită de public.
Celălalt model înfrățit, Dokker, mai bine primit de public și o soluție apreciată pentru segmentul LCV, a avut o soartă similară, dar nu din cauză că nu se vindea, ci pentru că exista loc de mai bine. Mai exact, clienții de flote, companiile, au un obicei prost când cumpără astfel de mașini: vor discount. Iar la Dacia una dintre filozofiile care țin profitabilitatea mărcii ridicată este „fără discounturi”. Așa că vechiul Dokker s-a transformat în Renault Express, la momentul la care ar fi trebuit să primească o nouă generație. Putea fi vândut cu un preț mult mai mare din care să fie aplicate și unele reduceri. Să vedem ce s-a întâmplat cu vânzările lui Dokker: în 2019 vindea 84.000 de exemplare, din care 48.500 pentru clienți privați, la fel ca în anul anterior. Era anul record al acestui model. În 2020 a coborât la 71.000 de exemplare, din care 37.000 clienți privați și restul LCV-uri.
A fost anul pandemiei, dar și anul în care s-a anunțat Renault Express. Și a venit și 2021, când Dokker scădea deja la 14.000 de autoturisme și 30.500 utilitare, semn că interesul pentru varianta de marfă nu a scăzut la fel de mult nici în anul de final al acestui model cu un potențial uriaș. Total 2021, aproape 45.000 de vehicule Dokker vândute.
Dacă tragem linie pentru cele două modele, avem 120.000 de autoturisme Dokker și Lodgy livrate de Dacia clienților din lumea întreagă în 2019. Și nu punem la socoteală aici exemplarele care au fost vândute cu sigla Renault. Doi ani mai târziu, după o pandemie și o criză, dar și într-un moment de schimbare de generații și strategii, cele două mai însumau 69.000 de autoturisme. Un declin evident și un punct istoric pentru Dacia, care a ieșit astfel din joc pe segmentul de utilitare.
Dar cel mai mare impact pentru Dacia în 2021 a fost criza de semiconductori. Uzina de la Mioveni a fost oprită în numeroase rânduri, în total fiind contabilizate nu mai puțin de 48 de zile de încetare a lucrului cu trimiterea muncitorilor acasă, cu salariul diminuat. O lună și jumătate de producție ștearsă, practic, din istoria fabricii, o criză care a stopat producția a 90.000 de mașini, după cum au estimat cei de la Dacia la acel moment. Rezultatul a fost trist: doar 257.400 de autovehicule asamblate, mai puține chiar decât în 2020.
sursa: autocritica.ro
Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.