Avocatul Adrian Cuculis, detalii despre cum ar putea scăpa Elena Udrea de extrădarea în România

11 aprilie 2022  |  10:14  |  👁 187 Vizualizari


„Judecătorul din Bulgaria care dispune extrădarea Elenei Udrea are o plajă foarte largă în care se poate învârti şi poate să se pronunțe”, spune avocatul Adrian Cuculis care a explicat apoi cum ar putea, în acest context, fostul ministru să amâne venirea în România.

Cererea Elenei Udrea de a fi lăsată în libertate în Bulgaria a fost respinsă de instanță.  Astfel fostul ministru va rămâne în arest preventiv cel puțin până pe 14 aprilie, timp în care trebuie să găsească alte soluţii.

Avocata ei a spus deja că mâine va depune o contestație la Curtea de Apel din Sofia pentru a primi o măsură mai blândă. A încercat acest lucru și la tribunal.

Fostul ministru român a depus la instanța din Blagoevgrad și o cerere de azil politic în Grecia.

În acest context, avocatul Adrian Cuculis a precizat:

„Şi în România dacă ai un milion de euro şi vi de pe te miri unde condamnat dobândești cetățenia ţării noastre cu un milion de euro.

Adică ești investitor şi statul nostru te protejează şi îţi dă cetățenia. Adică alţii care stau de ani de zile se chinuie pe la nişte cozi.

Bineînțeles că Bulgaria nu este departe de situaţia asta, dar eu aminteam privitor la doamna Udrea că judecătorul de acolo care dispune extrădarea are o plajă foarte largă în care se poate învârti şi poate să se pronunțe. Sigur, soluția a fost de extrădare fără discuții.

Eu vorbeam la modul general că plaja fiind foarte largă ne putem aștepta oricând să vedem o soluţie prin care să spună: domne’ știi care e problema asta cu mandatul european?

Nouă ne plac milioanele alea de euro şi le preferăm la noi aici în ţară şi s-ar putea voi să mai așteptați un pic cu extrădarea pentru că noi avem puțină treabă cu ea aici.

Sigur că dacă Udrea ar primi o asemenea soluţie în Bulgaria ea va rămâne acolo. Nu o să se mai riște să ajungă în altă parte. Şi banii aia din maşină nu erau degeaba, ei aveau o destinație clară”, a spus avocatul Adrian Cuculis în emisiunea Descoperiți de la Antena 3.

Elena Udrea a fost condamnată joi la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și este definitivă.

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.