Andy Varga: Am făcut un subiect de examen de matematică în condiţiile anunţate: cu masca pe faţă, trei ore. N-am rezistat, mi s-a părut infernal. Dacă ne-ar lăsa fără mască, ar fi extraordinar

22 mai 2020  |  07:15  |  👁 95 Vizualizari


“Am făcut un subiect de examen de matematică în condiţiile anunţate: cu masca pe faţă, trei ore. N-am rezistat, mi s-a părut infernal”, a declarat Andy Varga, elevă în clasa a XII-a, într-un interviu pentru Adevărul.ro.

“Am făcut un subiect de examen de matematică în condiţiile anunţate: cu masca pe faţă, trei ore. Nu mi-au trebuit trei ore ca să rezolv subiectul, dar nici n-am rezistat trei ore cu masca pe faţă, mi s-a părut infernal. Eram atât de iritată la sfârşit, că am zis: gata! M-am gândit că, dacă mă vor scoate din examen pentru că mi-am dat jos masca de pe faţă, va fi ok, pentru că am rezistat o oră şi jumătate şi am reuşit să rezolv aproape tot subiectul. Dar dacă ne-ar lăsa fără mască, ar fi extraordinar”, a spus eleva.

Aceasta a subliniat faptul că vrea să susţină examenul de Bacalaureat şi crede că “subiectul nu conţine lucruri pe care să le foloseşti în viaţă“.

Întrebată cum a decurs pregătirea pentru Bacalaureat, Andy Varga a spus că “n-am avut cursuri online cu toţi profesorii. Eu susţin examenul de BAC la matematică, română şi informatică şi am făcut cursuri online la informatică. Dar n-au fost cursuri predate neapărat, pentru că materia fusese predată până la începerea pandemiei. Am primit subiecte de BAC pe care le rezolvam şi apoi discutam cine-ce metodă a folosit, cine nu s-a descurcat, să i se explice. Eu fac parte din categoria elevilor care au internet, am putut să accesez subiectele de BAC ale Ministerului Educaţiei şi am lucrat pe acestea”.

Întrebare: Iei şi meditaţii?  

Andy Varga: Da. La limba română, pentru că am avut nevoie de puţin ajutor la dezvoltarea limbajului. Nici n-am ştiut că zace în mine aşa un talent, pentru că acum am descoperit că îmi şi place să scriu. Nu regulat, iau şi meditaţii la matematică, unde mai sunt lucruri la care nu mă descurc.

Întrebare: Te simţi ca făcând parte dintr-o generaţie de sacrificiu? 

Andy Varga: “Mi se pare că s-au făcut foarte multe modificări în Educaţie, chiar şi anul acesta. Iniţial era că dăm BAC-ul mai târziu, apoi că îl dăm începând cu 22 iunie, apoi ni s-a spus că se scot competenţele, apoi că nu mai ştiu ce greşeală a fost şi ar fi reieşit că rămâne oralul la română. Eu sunt o fire bătăioasă, dar, dacă eşti un elev mai sensibil, mai emotiv, ţi-ai ros unghiile până nu ai mai avut ce şi nu e-n regulă.

Întrebare: Presupunând că mâine ai deveni ministrul Educaţiei, de unde ai începe să schimbi lucrurile şi cu ce?  

Andy Varga: Aş căuta să modific programa şi felul în care este structurată. Una dintre cele mai mari aberaţii mi se pare ideea de opţional obligatoriu. Adică, planurile-cadru prevăd că tu, la clasă, trebuie să ai un anumit număr de ore şi, dacă nu le ai, se adaugă acele opţionale obligatorii. Pe care nici nu le alegi tu, pentru că poate nu ştii că ai acest drept şi atunci îţi bagă pe gât matamatică şi română. Dar nimeni nu-ţi spune că poţi alege un opţional de photoshop, cum am avut noi posibilitatea. În principiu, opţionalul este ceva pe care vrei tu să-l faci şi ţi se spune: nu, matematică şi română.”

Andy (Andreea) Varga are 18 ani, este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare.

Citeste interviul integral pe Adevărul.ro.

 

Distribuie:

Ne puteti gasi si pe Facebook!

Dati-ne un LIKE si fiti la curent cu ultimele articole.